În ultimii 15 ani, sistemul de justiție din România a navigat între două extreme la fel de nocive, care i-au subminat independența și eficiența: justiția secretă și impunitatea tolerată, urmate de concentrarea excesivă a puterii administrative la vârful sistemului. Aceste crize succesive nu doar că au erodat încrederea publică, dar au și paralizat capacitatea statului de a aplica legea în mod echitabil.
Perioada de apogeu a luptei anticorupție a fost rapid umbrită de scandalul „Binomul DNA-SRI”. Între 2009 și 2018, deși DNA înregistra succese, justiția penală se baza pe protocoale secrete de cooperare între Parchete și Serviciul Român de Informații (SRI).
Aceste înțelegeri au viciat un principiu fundamental al statului de drept: dreptul la apărare. O parte semnificativă a actului de justiție se baza pe norme necunoscute public, transformând procedurile penale într-un joc cu reguli netransparente. Această extremă a secretizării nu a fost doar o criză de imagine, ci o lovitură directă dată separației puterilor în stat.
Cea mai devastatoare dovadă a eșecului justiției penale a venit din anul 2018 și pana astăzi. Criza prescripției a fost rezultatul unei inacțiuni politice deliberate. După ce Curtea Constituțională (CCR) a constatat neconstituționalitatea prevederii privind întreruperea termenului de prescripție, Parlamentul nu a reușit să legifereze.
Această omisiune a creat un vid legislativ retroactiv, care, conform principiului dreptului penal mai favorabil, a permis aplicarea retroactivă, generând un tsunami de clasări.
Mii de dosare de corupție și fraudă, multe ajunse în faza finală de judecată, au fost închise.
Conform Raportului Departamentului de Stat al SUA din 2025 privind climatul investitional in România sunt 9635 de dosare si numarul lor este în crestere.
Cetățenii României au plătit de două ori: o dată prin frauda inițială și a doua oară prin impunitatea acordată infractorilor, „grațiați” prin nepăsarea și calculul rece al Legislativului.
Odată cu noul pachet de Legi ale Justiției (2022), s-a urmărit eliminarea formală a interferenței politice. Totuși, noul cadru a generat un alt risc major: capturarea internă a sistemului prin concentrarea excesivă a puterii administrative și decizionale:
Secția pentru Judecători a CSM: A primit atribuții sporite în detrimentul Institutului Național al Magistraturii (INM), permițând unor grupuri de interese din magistratură să influențeze cariera, promovarea și sancționarea judecătorilor.
Președintele ÎCCJ: Gestionează acum bugetul de salarii al tuturor judecătorilor din România, oferind o pârghie administrativă considerabilă asupra întregului sistem.
Promovarea pe funcții de execuție, exclusiv, prin concurs de dosare conduce la subiectivism și la creșterea influenței conducătorilor instantelor care organizează selecția.
Numirea, prin concurs, de catre CSM doar a președintelui instanței, iar celelalte funcții de conducere sunt ocupate de persoane propuse de președintele instanței și diminuarea semnificativa a numărului de membri din colegiul de conducere aleși de către colectiv.
Riscul nu mai este dat de amestecul politicienilor, ci de crearea unei oligarhii judiciare interne care să controleze mecanismele de autoreglementare.
Artizanii acestor extreme – justiție secretă și concentrarea puterii – sunt puțini, dar au fost sau sunt puternici. Majoritatea covârșitoare a magistraților din România nu agreează aceste extreme și își îndeplinesc cu profesionalism misiunea. Ei sunt, se pare, ignorați.👈
Societatea are datoria de a-i susține pe acești magistrați profesioniști și de a-i separa de cei care au compromis sistemul. Justiția nu se limitează doar la penal; ea cuprinde domenii vitale precum dreptul civil, comercial, contenciosul administrativ. Un sistem de justiție trebuie privit în toată complexitatea sa.
Soluții pentru o justiție integră, eficientă și debirocratizată
Pentru a echilibra justiția, trebuie depășite ambele extreme și găsite soluții care să garanteze integritatea și viteza actului de justiție în toate domeniile, în acord cu cerințele internaționale de soluționare a cauzelor în termen rezonabil:
Oprirea impunității și asigurarea celerității: Regandirea legislației privind prescripția. În paralel, sunt necesare soluții de debirocratizare și digitalizare pentru a asigura soluționarea cauzelor, atât penale, cât și civile/administrative, în termenul legal. În 2024, România a pierdut 62 de cazuri la CEDO din cauza duratei excesive a proceselor.
Transparența totală și separarea puterilor: Interzicerea absolută a oricărui protocol secret de colaborare între Parchete/Instanțe și Servicii.
Partajarea puterii: Eliminarea controlului intern excesiv și limitarea pârghiilor administrative și bugetare detinute sectia de judecatori a CSM, precum si de Președintele ÎCCJ.
Recuperarea prejudiciilor: Consolidarea urgentă a Agenției de recuperare a bunurilor (ANABI) si eficientizarea ANAF pentru a recupera rapid banii pierduți.
Numai prin susținerea magistraților profesioniști și prin voința politică fermă de a reforma întregul sistem – de la penal la civil, de la secretizare la debirocratizare – poate fi redată cetățenilor încrederea că legea este superioară oricărui grup de interese.
