România nu e în criză politică. E într-un vid de responsabilitate. În timp ce țara își așteaptă guvernul, liderii partidelor vechi sunt prinși în ceea ce știu să facă cel mai bine : negociază între ei, nu pentru noi. Alegerile au trecut, mesajul a fost dat – masiv, clar, imposibil de ignorat. Dar PSD și PNL nu par să fi înțeles nimic. Sau poate au înțeles, dar, ca două fete bătrâne și desuete, refuză să accepte că vremea lor apune.
În loc de o reformă reală, suntem martorii unei redistribuiri meschine de funcții, ca și cum țara n-ar fi într-o situație limită. Aparent, România poate să mai aștepte. Ea e mereu la rând.
Bugetul e gol, dar orgoliile sunt multe și mari
În guvernarea trecută, PSD și PNL au produs una dintre cele mai mari găuri bugetare din ultimii ani. O combinație letală de pomeni electorale, angajamente fără acoperire și o lipsă cronică de reforme structurale. Astăzi, când vine momentul decontului, refuză să-și asume ceva.
PSD nu vrea nici creșterea taxelor, nici scăderi de cheltuieli. PNL ezită între populism și frică de irelevanță, având exemplul fratelui PNȚCD. Nimeni nu propune ceva clar, coerent, dureros, dar necesar, acel medicament care este amar, dar te face bine.
În schimb, toți știu exact cine ar trebui să fie premier, cine merită Finanțele, cui sa-i revina Justitia care apara de puscarie și cine „nu se mai poate sacrifica încă o dată”. Bugetul e în prăpastie. Dar grija lor e cine prinde scaunul mai moale.
Bruxelles-ul dă semnale roșii. Bucureștiul își bea cafeaua
În paralel, Comisia Europeană a tras semnalul de alarmă. România e cu steagul roșu la capitolul reforme asumate: pensii speciale, digitalizare, fiscalitate, salarizare publică.
Banii europeni – acei bani pe care ne bazăm pentru orice investiție majoră și care au ținut în viață România ultimilor ani – pot fi suspendați în doar câteva săptămâni. Este ca și cum, fiind pe un pat de spital, îți ia cineva oxigenul pentru că are de umflat niște baloane pentru o petrecere. Iar la București? Calm total. Niciun simț al urgenței. Doar comunicate sterile, selfie-uri de partid și întâlniri de taină din care mai răzbat câteva informații „pe surse”.
Se negociază în cerc. Se mimează progresul. Se anunță „pași importanți” când, de fapt, țara stă pe loc. Sau, mai grav, alunecă înapoi.
Cine profită când guvernul lipsește? Exact cine te-ai teme
În acest gol de autoritate reală, extremismul crește. Partide care vor scoaterea României din UE, din NATO, care cred că vaccinurile sunt o conspirație și că Rusia e un model, prind teren. Pentru că România pare condusă de funcționari ai propriului interes, nu de lideri naționali.
Și nu trebuie să ne amăgim: Kremlinul nu are nevoie de trupe la graniță. Are nevoie doar de o Românie guvernată prost, de o criză permanentizată, de o populație scârbită și absentă. Suntem pe cale să-i oferim exact acest scenariu.
Politicienii au datoria să acționeze, nu să se protejeze între ei. La ultimele alegeri, românii au ieșit din case, au muncit, au convins, au votat ca Nicușor Dan să ajungă președinte – nu pentru ca PSD, PNL, UDMR sau USR să o ducă bine, ci pentru ca românii să o ducă bine. Românii au trimis acasă la prezidențiale un Ciolacu, un Ciucă, un Simion, toți ca exponenți de partide pline de combinatori.
Și ca să fie clar, orice guvern care îndrăznește să mărească taxele, dar se face că nu vede furtul, nu este un guvern responsabil, ci complice la dezastru. Iar complicitatea, în politică, nu e niciodată gratuită. Cine tace, participă. Cine tace, încasează.
România nu e o sală de așteptare pentru liderii care nu se decid.
Nu e o monedă de schimb între baroni locali și cancelarii partidului. Nu e o scenă pentru redistribuit orgolii. România e o țară aflată într-o situație limită. Și fiecare zi pierdută cu împărțirea prăzii, nu cu repararea sistemului, e o zi în care țara se rupe mai adânc de oamenii care o conduc.
Președintele Nicușor Dan are posibilitatea de a pune problemele într-o ecuație și să le găsească rezolvarea cu mintea sa de matematician. Sau să recunoască din capul locului că l-a învins sistemul înainte de a fi început să fie președinte. Ceea ce ar fi un dezastru moral al națiunii.
Dacă iese prost, să nu se mire nimeni dacă data viitoare nu se va mai merge la vot. Sau, și mai rău, dacă vor merge exact cei care nu mai vor democrație deloc. Ăia cu calul, cu fructele de pădure, cu aerul dacic….
