- Publicitate -

Această imagine m-a cutremurat. Dovada că statul este complice la creația monstrului legionar

Data:

Priviți imaginea alăturată, surprinsă de ziariștii de la Scena9. O mamă cu un copil în brațe salută în stil nazist în timpul unei manifestații ilegale de comemorare a Legionarului Corneliu Zelea Codreanu.

- Publicitate -

La această acțiune, desfășurată ieri pe marginea DN 1, la Tâncăbești, au participat peste 70 de persoane, majoritatea tineri, cărora tik-tok nu le afișează clipuri cu ororile comise de legionari și naziști.

Ce mi se pare poate mai grav este faptul că de față au fost mai multe echipaje de Poliție și Jandarmerie. Cum a fost posibil așa ceva?

Salutul nazist este interzis din 2002  în România, dar cine să aplice legea care prevede pedepse cu închisoare de la 6 luni la 5 ani! Cei care sunt admiratorii (în secret deocamdată) legionarilor?!

- Publicitate -

Bomboana pe coliva democrației a fost pusă de un preot (dacă o fi unul pe ”bune”), care a oficiat și o slujbă de pomenire a celui pe care suveranistul Călin Georgescu l-a numit ”martir” al poporului român.

Repet, toată această manifestație ilegală s-a desfășurat sub protecția polițiștilor și jandarmilor, cei care ar fi trebuit să APLICE legea! Într-un stat sănătos, toți cetățenii ăia în uniformele MAI ar fi trebuit să-și caute de muncă.

Citiți AICI reportajul realizat de Scena9 care îmi va provoca mari coșmaruri.

- Publicitate -

Dumnezeule, în ce țară am ajuns să trăim…..

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Școala Spectrum Ploiești face înscrieri la Clasa Pregătitoare

Școala Spectrum Ploiești a început sezonul de înscrieri pentru...

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins...

Cum s-a produs accidentul cu trei victime de la Loloiasca

Un accident rutier în urma căruia trei persoane au...

Sute de polițiști prahoveni protestează față de OUG „trenuleț”

Protest masiv, vineri, pe bulevardele din București,  față de...

Primul autobuz electric care va circula între Ploiești și Aricești

Primul autobuz electric de tip solo, nearticulat, a sosit,...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...
- Publicitate -

De ce ”ordonanța trenuleț” este o mizerie

Celebra ordonanță trenuleț (OUG 156/2024) a fost publicată în...

Studenții sunt supărați pe limitarea facilităților de transport CFR. De ce?

Românii s-au obișnuit cu pomenile, cu gratuitățile, cu subvențiile,...

Care-i faza că David Popovici și-a luat Porsche?

Campionul român la înot, multiplu medaliat olimpic, mondial și...

Cum a fost ultimul weekend la Târgul de Crăciun de la Ploiești

Târgul de Crăciun de la Ploiești a fost un...