- Publicitate -

Cum s-a transformat Volosevici în vestitorul Apocalipsei apei calde și căldurii după ce a pierdut alegerile

Am urmărit cu interes conferința de presă a primarului încă în funcție Andrei Volosevici, prima după ce a pierdut alegerile din 9 iunie. Cei care credeau că ”palma” dată de electorat îi va schimba atitudinea s-au înșelat.

Afișând mina a domnului Goe, supărat că Mamițica i-a confirscat jucăria, în cazul de față Primăria Ploiești, Volosevici a tunat și a fulgerat, ”ținta” fiind de această dată cel care i-a tras ”o mamă de bătaie” la alegerile locale, adică Mihai Polițeanu.

- Publicitate -

”Intuiţia îmi spune că nu prea vom avea căldură la iarnă. Pe cale de consecinţă, eu solicit public domnului Mihai Poliţeanu, prin echipa pe care o are, să ne spună care consideră că sunt paşii pentru a încălzi oraşul în iarna asta, că nu se prea poate aşa” a prezis ”Mama Omida” Volosevici.

Ignorând faptul că este primarul orașului până pe 27 septembrie, Volosevici s-a transformat într-un vestitor al Apocalipsei apei calde și a căldurii de la iarnă.

”Cer public ca domnul viitor primar Poliţeanu să îşi facă paşii, să ne spună ‘uite, ăştia sunt paşii mei pe care i-am stabilit cu echipa mea’ şi noi îi vom urma, că să nu aud la un moment dat prin octombrie că nu s-a întâmplat şi că nu avem încălzire în oraş pentru că nu a vrut Volosevici”, a mai spus edilul, deranjat de întrebările jurnaliștilor care ”nu înțelegeau nimic”, după cum s-a exprimat în mai multe rânduri.

Cu chiu cu vai, Volosevici a trebuit să recunoască situația financiară dezastruoasă a primăriei, care înregistrează către operatorul de termoficare o datorie uriașă, de 84 de milioane de lei! La aceasta se adaugă o altă datorie de 56 de milioane de lei către fostul operator Veolia Energie Prahova. Pe lista ”găurilor” negre din bugetul local se regăsește și societatea de transport public TCE Ploiești, dar aceasta este o altă discuție.

- Publicitate -

Care a fost scopul conferinței? Probabil să arate tuturor că fără El, marele și unicul primar Volosevici, Ploieștiul se duce de râpă!

Același Volosevici, în ultimele luni și mai ales în campania electorală, se filma reparând bulevardul, tencuind grădinițe, astupând gropi și promițând investiții de sute de mii de milioane de euro din fonduri nerambursabile.

Apropos, ați văzut că după alegeri nu se mai mișcă un pai în orașul nostru?

- Publicitate -

În acea perioadă, ”marele” edil nu a suflat o virgulă despre dezastrul financiar al primăriei pe care o conduce de aproape patru ani și despre cum a ratat fondurile europene. Și atunci, ca și acum, presa era de vină!

Așa cum era de așteptat, replica lui Mihai Polițeanu nu a întârziat să apară. Viitorul primar al Ploieștiului a transmis un comunicat de presă în care le cere reprezentanților actualei administrații ”să nu se mai lamenteze și să nu mai submineze credibilitatea primăriei, care e și așa sub niveul mării, cu declarații lipsite de responsabilitate. Atât creditorii, cât și ploieștenii, așteaptă soluții, nu lamentări și scuze”.

Polițeanu i-a cerut inclusiv lui Volosevici ”să-și facă datoria responsabil sau să-și dea demisia”.

- Publicitate -

Detalii aici: Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului, mesaj către Volosevici: „Atât creditorii, cât și ploieștenii așteaptă soluții, nu lamentări și scuze”

Peste trei luni, Volosevici va fi ”istorie”. Ploieștenii l-au trimis ”acasă”, deși partidul, în cazul de față PSD, are grijă de ”oamenii” lui.

Cum la alegerile parlamentare pe lista PSD va fi ”înghesuială” mare, este de așteptat ca pe ”A. Volo” cum semna în 2022 promisiunea neonorată a unui nou spital municipal, să-l regăsim consilier juridic pe la vreun parc industrial din subordinea Consiliului Județean Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

5 COMENTARII

  1. A prins glas groparul Ploieștiului. Si-a luat un șut în bijuterii de la Ploieșteni și a devenit ca și Base, oracol atotștiutor și atâtotintrebator. Dacă ar fi ieșit, Doamne Ferește, mai era precum „Mitica de la liga”, oracol, nu cred. Deci acum dl. Politeanu trebuie sa găsească o soluție pt. în ce kkt a lăsat Volonimic în Ploiești.

  2. Abia asteptam sa te intorci la DNA, Volosevici!!! Nu in calitate de consilier, ci in calitate de INCULPAT!!!! Prietenii stiu de ce!!!!

  3. Domnul Volosevici stia prea bine situatia financiara dezastruoasa a primariei. Nefinantarea activitatii de termie era clar ca va duce la colaps. Aprobarea unei subventii de cca 70% din pretul real al gigacaloriei a fost o chestiune de inconstienta economica. Acum, toate vin de pe urma si, in stilul binecunoscut, se incearca aruncarea pisicii moarte in curtea noului primar care, nota bene, va intra in mandat DUPA scadentele de plata ale gazelor. Asadar, domnul Politeanu va avea de acoperit datorii imense facute de actuala administratie si asta in prag de iarna ! Doar o minune va scapa Ploiestiul de o gigacalorie de 8-900 de lei la consumator ! Adica o crestere de cca 3,5-4 ori a platilor din partea cetatenilor. Care nu vor putea duce asa ceva. O atitudine inconstienta, o mita electorala pe bani publici.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -