În adolescență a existat o perioadă în care la modă erau filmele horror. Atunci am vizionat câteva serii din cele mai cunoscute materiale cinematografice de tip supernatural (Jurnalele Vampirilor, Amurg) ce au în prim plan ființele însetate de sânge.
Un text scris de Daniel-Cristian Tomulescu
Din această categorie face parte și recent lansatul film Renfield, pentru care am fost la cinema.
Pot spune că filmul este mai mult decât unul cu vampiri, acțiunea fiind înglobată într-o poveste ușor superficial-comică, fapt ce mă trimite cu gândul la cunoscuta serie de filme, Scary Movie (comedie horror), ca o referință a stilului abordat.
Ce, cine, unde, cum?
Ecranizarea reprezintă o continuare a filmului clasic Dracula în lumea modernă, dar cu atenția îndreptată către servitorul acestuia, R.M. Renfield, ce dorește să scape de sub controlul stăpânului său.
Din acest motiv, izbucnește conflictul care este reprezentat, ca în orice altă poveste, de bine și rău. Aș putea spune că este captivant, deoarece sunt aduse laolaltă categoriile din ambele lumi, cea veche având ca simbol spiritualitatea (biserica și magia neagră), iar lumea modernă fiind tipicul spațiu legiferat (poliția și oponenții instituției, infractorii).
Ca urmare a greutății apăsătoare pe care o resimte, se folosește de soluțiile la care apelează oamenii din lumea modernă de a înfrânge problemele, motiv pentru care se înscrie în cadrul unui grup de terapie al bisericii, purtând conversații despre situația sa cu oameni ce întâmpină probleme „similare”.
Pe parcurs, interesele lui se aliniază cu cele ale poliției, urmând ca colaborarea lor să le atingă într-un mod de mare succes, confirmând încă o dată că binele învinge mereu.
Cu siguranță, Renfield este un film de acțiune, însă partea horror ar putea fi discutabilă, iar spun acest lucru deoarece poate fi justificată de efectele folosite, căci sângele, cu intenție, arată ca sosul de roșii, aspect ce denotă o atmosferă mai relaxată, nu menită să te sperie.
De asemenea, Nicolas Cage (Contele Dracula) deține un comportament fioros, dar nu specific Regelui Vampirilor, ci mai degrabă al șefului când întârzii la muncă într-o zi mohorâtă de luni.
La polul opus, comedia conduce detașat acțiunea prin diverse jocuri de cuvinte, situații amuzante și chiar momente în care firul poveștii este oprit pentru ca personajul principal să adauge un comentariu hazliu sub formă de monolog.
Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mai amplă, susținută mai activ prin intermediul personajelor, căci la un moment dat am simțit că povestea mă pierde, nefiind atât de închegată. Acest sentiment ar putea fi cauzat și de multitudinea diversificată de personaje înregistrate în același plan, simțind o aglomerare.
În miezul subiectului supernatural și al limbajului umoristic este inserată morala, o lecție pe care personajul principal ajunge să o descopere și de care se folosește să depășească situația ce îi provoca nemulțumirea. „Tu ești stăpânul propriei vieți.” De aceea, cazul lui Renfield devine o emblemă socială pentru cei ce se regăsesc în astfel de relații toxice și în același timp un îndemn de a cere ajutorul sau de a-l oferi, căci după cum reiese și din experiența lui Renfield, comunicarea poate să scoată din propriul interior soluția problemei.
Firul narativ este alcătuit din dramă, acțiune, umor negru și suspans, pe baza unei povești cu vampiri cunoscută internațional, ușor digerabilă pentru toate categoriile de spectatori (mai puțin cei pretențioși) și potrivită pentru o duminică în familie sau cu prietenii.
