- Publicitate -

Dragi ploieșteni de la case, primăria vă pregătește ceva ”măreț”: un ghișeu de 128.000 de euro!

Data:

”Acordăm atenție și ploieștenilor care locuiesc la case! Ploieștiul este singurul oraș din România care va începe proiecte de eficientizare energetică la case”. Așa își începe Primăria Ploiești un comunicat de presă primit pe adresa redacției în această după-amiază.

- Publicitate -

După ce am citit titlul am crezut că, în sfârșit, Primăria Ploiești îi va sprijini cu adevărat și pe cei care locuiesc la casă.

De altfel, aceștia au tot dreptul să se considere discriminați față de ploieștenii de la bloc a căror căldură este subvenționată de primărie, indiferent de venituri.

Pe măsură ce am parcurs textul comunicatului, mi-am dat seama că Primăria Ploiești a folosit în acest caz rețeta ”clickbait”.

- Publicitate -

Este metoda prin care presa tabloidă își atrage cititorii cu titluri care stârnesc emoție și curiozitate, informația din articol fiind diferită.

Iată, de fapt, ce a reușit să facă Primăria Ploiești pentru cei care locuiesc la case: un ghișeu de informare în valoare de 128.000 de euro.

”Prin intermediul proiectului LIFE ReHABITA se va înființa, la nivelul Municipiului Ploiești, un birou de asistență, prin intermediul căruia cetățenii vor avea acces la informațiile legate de etapele de renovare a clădirilor în care locuiesc. În acest fel, cei care își doresc să locuiască într-o casă eficientă, din punct de vedere energetic, se pot prezenta la acest birou unic, unde personalul abilitat le va oferi soluții inovatoare privind eficiența energetică, precum și informații privind mecanismele de finanțare a acestor proiecte”.

- Publicitate -

Așadar, cei care nu au auzit până acum de ”google” se pot adresa viitorului ghișeu al primăriei Ploiești amenajat cu bani europeni.

Comunicatul integral al Primăriei Ploiești:

Acordăm atenție și ploieștenilor care locuiesc la case !
Ploieștiul este singurul oraș din România care va începe proiecte de eficientizare energetică la case.

Primăria Municipiului Ploiesti, împreună cu Agenția pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile “AE3R Ploiești-Prahova”, participă la Proiectul European LIFE ReHABITA, alături de reprezentanți ai municipalității din Lorca – Spania, ca și coordonator. De asemenea, în proiect sunt implicate și municipalitățile Plovdiv – Bulgaria, Saldus – Letonia și Gospić – Croația.

- Publicitate -

Pentru a reduce lipsa accesului la servicii energetice moderne, proiectul, care se va derula pe o perioadă de 4 ani, începând cu luna august a anului în curs, va avea ca scop principal promovarea renovărilor energetice profunde ale stocului de clădiri ale UE, recunoscut ca fiind ineficient din punct de vedere energetic.

„În ultimii ani am implementat proiecte privind eficiența energetică doar la unitățile locative din blocuri. Nu este drept față de ploieștenii care locuiesc la case, iar pe noi ne preocupă confortul tuturor ploieștenilor. De aceea, am reușit să fim primul oraș din România și printre cele cinci din Europa care vom demara proiecte de renovare și reabilitare energetică a caselor individuale. Este un proiect pilot în România pe care ne dorim să îl dezvoltăm și să devină un exemplu de bune practici”, a declarat primarul Andrei Volosevici.

Proiectul LIFE ReHABITA este finanțat de către Comisia Europeană, prin Apelul de Proiecte LIFE 2022 și are o valoare totală de 1 948 986.81 euro, din care 128 220.24 euro – buget alocat Municipiului Ploiești.

Astfel, prin intermediul proiectului LIFE ReHABITA se va înființa, la nivelul Municipiului Ploiești, un birou de asistență, prin intermediul căruia cetățenii vor avea acces la informațiile legate de etapele de renovare a clădirilor în care locuiesc. În acest fel, cei care își doresc să locuiască într-o casă eficientă, din punct de vedere energetic, se pot prezenta la acest birou unic, unde personalul abilitat le va oferi soluții inovatoare privind eficiența energetică, precum și informații privind mecanismele de finanțare a acestor proiecte.

- Publicitate -

Deși lucrările de renovare implică o serie de pași, percepuți mai degrabă, de către populație, ca o problemă și nu ca pe o oportunitate, renovarea profundă reprezintă, totuși, o serie de avantaje care pot fi aduse calității vieții pentru o familie vulnerabilă.

Precizăm, totodată, că sărăcia energetică, care reprezintă lipsa accesului la servicii energetice moderne, se referă la situația în care se află un număr însemnat de persoane, din țările în curs de dezvoltare, precum și a unora din țările dezvoltate, a căror bunăstare este afectată în mod negativ de consumul foarte scăzut de energie, precum și de utilizarea de combustibili poluanți.

Prin implementarea acestui proiect la nivelul Municipiului Ploiești, instituția noastră, alături de AE3R, va sprijini cetățenii vulnerabili, pentru a trece mai ușor peste provocările cauzate de criza energetică de la nivel european.

- Publicitate -

Lista completă a partenerilor implicați în proiect:
1. AYUNTAMIENTO DE LORCA (ES) – Coordonator
2. SUELO Y VIVIENDA DE LORCA S.A. (ES) – Afiliați
3. EUROVERTICE CONSULTORES SL (ES) – Partener
4. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI – Partener
5. AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ȘI ENERGII REGENERABILE (RO) – Partener
6. SALDUS NOVADA PASVALDIBA (LV) – Partener
7. EKODOMA (LV) – Partener
8. GRAD GOSPIC (HR) – Partener
9. DRUSTVO ZA OBLIKOVANJE ODRZIVOG RAZVOJA (HR) – Partener
10. ENERGY AGENCY OF PLOVDIV ASSOCIATION (BG) – Partener
11. OBSHTINA PLOVDIV (BG).

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Rezultate finale alegeri parlamentare în Prahova. Câte voturi au luat AUR, SOS și POT

După numărarea tuturor voturilor din cele 624 de secții...

Cine ar putea fi viitorii parlamentari de Prahova

Alegerile parlamentare din Prahova, au fost câștigate de PSD,...

Wolf-e Robotics: Inovație românească în slujba sănătății publice. Povestea a pornit din Prahova

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...
- Publicitate -

Știri noi

Din 2025 se modifică e-Factura, e-TVA și e-Transport

Din 2025, potrivit unui document obținut de presă, se...

Cum arată buletinele de vot pentru turul al doilea al prezidențialelor

Luni, 2 decembrie 2024, Biroul Electoral Central (BEC) a...

Liniște la centrul de transfuzii. Oamenii așteaptă sărbătorile să meargă să doneze sânge

La începutul anului 2024 centrele de transfuzii sanguine din...

Helmuth Duckadam va fi omagiat astăzi, pe Arena Naţională din București

Marți, 3 decembrie 2024, începând cu ora 14:00, pe...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Această imagine m-a cutremurat. Dovada că statul este complice la creația monstrului legionar

Priviți imaginea alăturată, surprinsă de ziariștii de la Scena9....
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -