- Publicitate -

Mihai Apostolache, conferențiar universitar doctor la UPG: O practică periculoasă pentru administrația publică locală

Mihai Apostolache, conferențiar doctor la Universitatea de Petrol Gaze Ploiești, atrage atenția asupra obligației întocmirii procesului verbal în urma fiecărei ședințe de consiliu local.

Textul integral publicat pe pagina de Facebook

Este o obligație legală ca în urma fiecărei ședințe a consiliului local să se întocmească un proces-verbal, document care se semnează de președintele de ședință a consiliului local și de secretarul general al unității administrativ-teritoriale.

Prin semnarea acestui important document, care trebuie să oglindească modul în care s-a desfășurat ședința respectivă, cele două subiecte de drept își asumă responsabilitatea veridicității informațiilor cuprinse în procesul-verbal.
Nu de puține ori, însă, în practica administrativă (a se vedea ședințele consiliului local Măgureni, Brazi, Blejoi, Balta Doamnei) s-a observat că procesul-verbal nu reflectă de fiecare dată realitatea din ședința de consiliu, ci, în acest document, sunt consemnate, mai degrabă, acele discuții și luări de poziție agreate de executiv, în detrimentul consilierilor sau al cetățenilor prezenți la ședință.
Cel care are obligația redactării procesului-verbal este secretarul general al localității, care, prevalându-se de dispozițiile art. 138 alin. 13 din Codul Administrativ, în care se stabilește că în procesul-verbal se prezintă o sinteză a dezbaterilor din ședință și modul în care fiecare consilier local și-a exercitat votul, cuprinde în acest document doar acele dezbateri care i se par relevante sau, mai degrabă, acele părți din dezbatere care sunt favorabile celor din executiv (primar, viceprimar, administrator public etc.).
Codul administrativ, în art. 138 alin. 15, teza a doua, consacră dreptul aleșilor locali de a contesta conținutul procesului-verbal, în situația în care constată că informațiile nu sunt corecte sau nu au fost cuprinse și opiniile exprimate de ei și de a cere menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședință.
Procesul-verbal este supus dezbaterii și aprobării în următoarea ședință a consiliului local, operațiuni care au loc la începutul ședinței la inițiativa secretarului general.
Chiar dacă Codul Administrativ recunoaște dreptul aleșilor locali de a propune îmbunătățirea conținutului procesului-verbal, propunerile venite din partea consilierilor se supun la vot și, în general, nu sunt aprobate, procesul-verbal rămânând în forma redactată de secretarul general.
Pentru a bloca inițiativa de modificare și completare a procesului-verbal, și, implicit, de a goli de conținut dispozițiile art. 138 alin.15 teza a 2-a, majoritatea din consiliile locale se folosește de prevederile art. 138 alin. 15, teza 1 din Codul Administrativ, în care se stabilește regula aprobării de către consiliul local a procesului-verbal al ședinței anterioare.
Or, supunerea spre aprobare implică votul consilierilor locali, care, fără a ține seama de intenția de transparență a legiuitorului, de principiul legalității activității administrației, de dreptul aleșilor de a cere consemnarea completă sau exactă a dezbaterilor din ședință, votează împotriva oricărei propuneri de modificare și/sau completare a procesului-verbal, chiar dacă știu că realitatea este cea prezentată de cei care au făcut propunerile de îmbunătățire a conținutului procesului-verbal.
Se ajunge, astfel, în situația în care într-un document oficial, cu un regim special, să fie inclusă o altă realitate decât cea din ședința consiliului, o realitate stabilită de o majoritate politică, ceea ce este în afara oricărui raționament juridic, a intenției legiuitorului și a normalității în administrația publică locală.
Ce nu înțeleg toate aceste subiecte de drept implicate în acest proces este faptul că răspunderea nu aparține celui care determină astfel de situații (primarul, viceprimarul), ci decidenților (consilierilor locali), precum și președintelui de ședință a consiliului local și secretarului general, care, prin semnătura pusă pe procesul-verbal, își asumă veridicitatea conținutului acestuia.
De asemenea, o astfel de practică conduce la decredibilizarea administrației publice locale, generează un conflict permanent între reprezentanții majorității și cei ai minorității și lipsește consilierii de mijloace de apărare, în eventualitatea unor litigii sau situații care să atragă răspunderea acestora.

Nu în ultimul rând, cea afectată este comunitatea locală, care trebuie să fie corect informată în legătură cu dezbaterile din ședința consiliului, și cetățenii, care participă la ședința consiliului local și ale căror puncte de vedere nu sunt consemnate.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Referendum la Ploiești pe tema rezolvării crizei apei calde și cădurii

Mihai Apostolache, conferențiar universitar la Universitatea de Petrol Gaze Ploiești, propune organizarea unui referendum pentru ca ploieștenii să decidă asupra celei mai bune soluții...

Domnule Andrei Volosevici, mai faceți spitalul ăla nou, sau doar ne-ați prostit?

Pentru că ceva i-a ridicat brusc domnului primar Volosevici interesul pentru „sănătate”, la comanda acestuia consiliul local ne-a oferit acum o săptămână un nou...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Avarie la rețeaua de apă a municipiului Câmpina. Explicația Hidro Prahova

Municipiul Câmpina, al doilea ca mărime din județul Prahova, a rămas, joi seară, fără apă potabilă. Societatea care administrează sistemul de alimentare cu apă...

Minor de 16 ani, din Breaza, dispărut dintr-un centru de plasament. L-ați văzut? Sunați la 112

Un minor în vârstă de 16 ani din Centrul de Plasament Breaza a dispărut, joi seară, din incinta adăpostului. Potrivit IJP Prahova, lipsa acestuia...

Cezar, „The voice”, alături de copiii talentați care provin din medii defavorizate. „Nu vând iluzii! Dacă un copil are potențial, îi sunt alături, dar...

Este unul dintre primii 5 contratenori ai lumii și singurul din România. Vocea sa inconfundabilă impresionează. Artistul ploieștean, Cezar „The voice” Ouatu a avut...

Ce obligații vor avea polițiștii, jandarmii și armata pentru combaterea pestei porcine africane. Câți bani se vor acorda pentru reducerea efectivelor de mistreți –...

Un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere, prevede noi obligații pentru polițiști, jandarmi și armată când vine vorba despre măsurile de control...

Prefectura Prahova cere mobilizarea primarilor în contextul codului galben de ninsori, vânt și polei

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a solicitat, joi, mobilizare în contextul fenomenelor meteorologice periculoase anunțate de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Parteneri
MindArchitect
- Publicitate -