Dacă închid ochii puțin, mă văd toamna, la început de drumuri. Mai întâi de-o șchioapă, pe la 5 ani și ceva, în șorțuleț albastru scrobit și apretat, cu o gentuță roșie pusă după gât, mai apoi cu uniforma școlară și „ștrampi” de penea, mai apoi crescând, de la fetiță spre adolescență și mai apoi spre maturitate. Grădiniță, școală, liceu, iar apoi facultate. Toți acești ani au un numitor comun. Profesorii!
Mi-o amintesc perfect pe doamna educatoare Iustina Secuiu, prima mea legătură creată cu ideea de dascăl. O voce caldă, dar fermă, un chip blând, care printr-un simplu zâmbet încrezător ne-a făcut să îndrăgim ideea de școală. Țin minte perfect ambele învățătoare pe care le-am avut, apoi diriginții și profesorii. Pe absolut fiecare dintre ei. Am fost o norocoasă! Nu a existat vreunul care să nu-mi placă. De la fiecare am învățat câte ceva!
Mă gândesc cu emoție la fiecare dintre ei și aș vrea să înțelegem cu toții ce rol deosebit au aceștia în viețile noastre. Sigur că o să spuneți că părinții ne sunt mentori și principalii „vinovați” pentru educația noastră, însă eu cred că părinții ar trebui în primul rând să-și educe copiii să-și respecte și să-și urmeze dascălii.
Cred foarte mult că atitudinea pe care elevul o are în relația cu dascălul său îi poate dicta viitorul. Felul în care percepem ceea ce ne spun, felul în care înțelegem critica și ne-o asumăm, felul în care urmăm „semnalele” primite din partea acestora.
„Tu ar trebui să te faci ziaristă!” Mi-a spus prin clasa a VII-a doamna profesoară de istorie, Bunea! „Și să-ți spun de ce!…”
Profesorii ne văd altfel de cât ne văd părinții noștri acasă. Ne văd obiectiv, din perspectiva pedagogului, ne pot intui talentele, ne văd capacitatea de muncă, de concentrare, ne văd obiectiv și golurile, ne pot îndruma în anumite direcții profesionale în funcție de abilitățile pe care doar ei ni le pot vedea.
Am discutat recent cu o fostă doamnă profesoară din școala generală. O profesoară extrem de iubită. Mi-a spus cu melancolie că nimic nu mai este ca pe vremea în care eram eu elevă, spre exemplu. Atunci, îmi spunea dumneaei, exista respectul pentru profesor, când intrai în clasă și se făcea liniște. Acum, o bună parte din elevi se consideră superiori profesorilor, respectul s-a rispit într-o societate bazată pe putere materială și pe cine are mai mult. Elevii te privesc în ochi și te jignesc uneori, iar tu te faci mic și îți înghiți frustrarea de a trăi vremuri triste.
Viitorul nu aparține unei generații în care elevii îi privesc de sus pe profesori din simplu motiv că nu poartă „adidași de firmă” sau nu coboară din mașini scumpe.
Dragilor, „educația voastră” poate face naveta către școală și cu autobuzul sau să poarte un model de pantofi care nu fac parte din ultimele colecții ale marilor designeri! Educația este despre asumarea faptului că avem nevoie tot timpul să fim învățați, să fim inspirați sau ghidați către viață!
La mulți ani tuturor dascălilor care mi-au trecut prin viață! La mulți ani tuturor profesorilor! Dragi părinți, spuneți-le copiilor dumneavoastră că NU sunt mai presus decât dascălii lor, oricât de frumoși și deștepți ar fi!