Cert este faptul că am învățat o grămadă de chestii în aceste trei săptămâni, chestii pe care nu le-aș fi învățat în mod normal…
În afară de cele relatate în episoadele anterioare am mai învățat că vorba bunică-mii „Nu-i da, Doamne, omului cât poate duce!” este foarte adevărată.
Pe la noi prin zonă se zvonește că… ar fi bine să fie doar această perioadă de apă caldă oprită, de la 1 august până la 1 septembrie. Zvonistica este însă de altă părere. Am auzit cum că ăsta e doar începutul și că ne paște o iarnă fără căldură în calorifere.
Mi-a zis mie vecina de la blocul 4… cică are ea un nepot care lucrează la CET Brazi și i-a spus „sigur”. Cică la iarnă nu vom avea apă caldă și căldură. Aoleu, ajungem ca bucureștenii, vă dați seama? Păi la ce-am mai plecat din Capitală, măi, nene, dacă și la Ploiești tot așa ajung?
Citește și: Jurnalul ploieşteanului de la bloc rămas fără apă caldă – Ziua în care am aflat de ce nu avem apă caldă de fapt și cum putem salva planeta
Cum a fost destul de puţin soare o zi întreagă în perioada asta, seara ne spălăm cu apă încălzită pe aragaz. Am devenit experți în manevrarea sticlei cu dopul găurit sau a ibricului. Mi se pare că nu a curs niciodată apă caldă la robinet. Pe lângă asta, telefonul dat înainte de a ajunge acasă, „Pune și tu oala pe aragaz, că vin!”, a ajuns un fel de „firesc”. Mda, trist… nu este firesc deloc.
La începutul lui august a fost organizat un protest împotriva sistării apei calde. Nu m-am dus… Bine, a fost pus și aiurea, în mijlocul zilei, când majoritatea este la muncă. Au ajuns doar câțiva pensionari care au strigat două vorbe. Ce puteau face mai mult, săracii?
Acum însă am de gând să mă duc. Sper doar să fie pus la o oră mai rezonabilă sau, dacă nu, măcar să se prelungească până la ora la care să ajungă și ăștia care au joburi la orele prânzului. Și, la cât e lumea de supărată, cred că va fi mai mult scandal de data asta.
Mai nasol este că nu cred că protestele ar rezolva ceva. Practic, după câte spune vecina de la blocul 4, acel cazan (CAF 2) de la CET Brazi, singura sursă pentru producerea energiei termice de acolo, este avariat. Asta este o realitate care nu se schimbă cu proteste.
Citește și: Jurnalul ploieşteanului fără apă caldă – …după 2 săptămâni
Grav este că nepotul doamnei spune că de trei săptămâni nimeni nu a făcut nimic. Toți se ceartă și atât. Nu repară nimeni. Și atunci ce rezolvăm prin proteste? De fapt… ce se mai poate face în acest moment?
Mă uitam pe lista înlocmită de colegul meu, lista cu cei responsabili pentru situația în care a ajuns Ploieștiul acum. Păi, la ce nume sunt pe lista aia, nu te mai duci la vot niciodată. Toți sunt o apă și-un pământ și, în mod sigur, niciunul din cei de pe listă nu este afectat de această situație pentru că toți au centrale și, probabil, ceva mai mult decât un amărât de apartament de bloc în Ploiești! Doar sunt plătiți din bani publici, nu este normal să aibă? Să revenim însă…
După 3 săptămâni nu mai îmi arde să glumesc. Lipsa apei calde pe vremea asta este o nimica toată față de probabilitatea ca, în iarnă, să nu avem nici apă caldă, nici căldură.
Și revin la început și la vorba „Nu-i da, Doamne, omului cât poate duce!”. Și mă cuprinde panica pentru că, evident, putem duce mai mult decât sistarea apei calde menajere pe timp de vară. Iarna însă o „putem duce”?
Vrem sau nu, o sa stam fara apa calda inca mult timp. Sunt curioasa daca o sa avem caldura la iarna… La cat de capabile sunt autoritatile, nici caldura nu o sa avem. Practic, incaseaza salariul fara sa faca nimic, fara rezultate, fara responsabilitati. Nu mi-a placut niciodata expresia „Timpul trece, leafa merge”… dar se potriveste exact cu situatia actuala.
Nu se mai cearta nimeni. S-au „împrietenit” in vreo statiune externa.
Toti sunt in vacanta prelungita, ca sa nu dea socoteala.
Nu le pasa