În cele de mai jos am încercat să schițez câteva gânduri și convingeri sub forma unor ziceri mai mult sau mai puțin hilare dar cât se poate de subiective. Ele, in mare măsură fac referire la cuvânt și la cei din viața cărora, cuvântul face parte integrantă. Vă mulțumesc anticipat pentru curiozitatea și răbdarea de a le parcurge!
Jurnalistul s-a născut, într-o Luni dimineață, foarte devreme și a sucombat subit în ziua în care singura știre interesantă a fost acest necrolog.
Uneori, mă întreb dacă Adam a fost analfabet? Din Scripturi nu reiese nimic despre asta, semn că Redactorul Șef și-a făcut treaba, ca de obicei, impecabil.
La început a fost cuvântul. Mai apoi a urmat fotografia însă se pare că tot filmulețul face toți banii.
Pe vremea copilăriei lui Ion Creangă, tinerii învățăcei foloseau la școală, tăblițele de ardezie! (Cei nelămuriți de aceasta constatare pot reveni oricând asupra aforismului de mai sus).
Adevăratul corespondent de război este acel soi de jurnalist care nu este neapărat “mort după acțiune”.
La apariția jurnalismului era folosită, cu preponderență, cerneala. Treptat, aceasta a fost înlocuită cu sângele.
Mediul online face din noi toți, mici jurnaliști amatori. Marii jurnaliști profesioniști rămân însă cei care știu să facă un articol bun despre asta.
Dacă am fi cu toții jurnaliști, n-ar mai avea cine face supoziții. Așadar să le lăsăm lor monopolul asupra relatării faptelor, nouă rămânându-ne luxul de a putea face și supoziții.
În afară de polițist și cioclu, mai există o ocupație cu activitate perpetuă. Cea de medic. (dacă v-ați gândit la “jurnalist”, s-ar putea spune că ați făcut o supoziție) 😊.
Un material jurnalistic bun răspunde la întrebările: Ce? Cine? Când? Unde? Cum? Un material jurnalistic cu adevărat bun inventează alte 5 întrebări și răspunde la ele.
Primul jurnalist de investigație din lume a fost o femeie. Se numea Eva. Răspunsul la celelalte 3 întrebări îl găsiți in cea mai citită carte din toate timpurile.
Diferența dintre un jurnalist și un scriitor este aceea că jurnalistul scrie “despre” iar scriitorul scrie “pentru”.
Singurul “purtător de cuvânt” adevărat din istorie a fost Moise! Plus de asta, el și credea cu adevărat în ce scria acolo.
Cel ce se teme de cuvânt, se teme de cunoaștere iar cunoașterea este calea sigură spre adevăr. În istoria omenirii cei ce s-au temut de cuvânt ori de cunoaștere, de fapt s-au temut de adevăr. Toți aceia care, de-a lungul timpului au făcut asta, nu au lăsat în urma lor decât nătângie, ignoranță și minciună.
Ce alegeți: un jurnalist care face carieră în politică sau un politician care face carieră în jurnalism?
Atunci când condeiul este în mâna împăratului, cronicarul devine inutil. (aparent, fără nicio legătură cu întrebarea de mai sus) 😉.
Este mult mai ușor să reconstruiești o clădire dărâmată de un cutremur, decât să reclădești o relație dărâmată de un cuvânt.
Infinit: adjectiv. Pentru cine voia o dovadă în plus, asupra faptului că puterea unui singur cuvânt este … absolută.
Dacă, citind până aici, majoritatea este de acord cu mine iar minoritatea este de părere că fraza de față e incorectă din punct de vedere gramatical, atunci las tot în seama cititorului să descopere singur din care tabăra face parte.
Există trei categorii de oameni care se tem de cuvânt (în egală măsură dar din motive diferite): analfabeții, tiranii și nefericita îngemănare dintre cele două.
