Zilele acestea a început Evaluarea Națională și curând bate la ușă și Bacalaureatul. Am în jur atât de mulți prieteni-părinți stresați cărora mi-ar fi plăcut să le pot spune zilele acestea ceva care să le aducă puțină liniște, însă nu am putut. Cu siguranță presiunea socială este maximă, iar sistemul nostru de învățământ este de așa natură încât aceste examene îți pot dicta viitorul. Sau nu?
În ceea ce mă privește tare mult mi-a plăcut la școală. Mi-a plăcut să descopăr. Să citesc, să mă implic în diverse activități. Cu o excepție…Ba nu, trei. Matematica. Fizica. Chimia
Aceste materii au făcut din anii de școală un mare chin. Nu stiu nici acum dacă motivul pentru care nu puteam avea rezultate rezonabile la aceste materii (atenție rezonabile, nu nota 10!!!) deoarece urându-le efectiv, nu puteam învăța sau pur și simplu nu mă ajuta capul să le înțeleg. Orice variantă e posibilă. Știu doar că rareori în viață m-am întâlnit cu ceva mai greu decât ora de matematica, teza la matematică, examenul de capacitate sau Bacalaureatul la matematică. O să râdeți sau o să vi se pară neadevărat însă, vă mărturisesc, nu exagerez deloc. Într-un final am reușit să scap de matematică după 4 ani de liceu în care efectiv am fost convinsă că îmi va distruge viața la propriu faptul că nu pot cu matematica. Anii din timpul facultăților urmate însă, au fost cei mai minunați ani din punct de vedere al educației pentru mine, din simplu motiv că mi-a plăcut enorm ceea ce am ales. Ani la rândul mi-am pus întrebarea dacă a ajutat la ceva toată frica aceea de matematică și materia în sine.
Nu aș vrea să par superficială însă răspunsul a fost că nu. Sigur că sunt meserii nișate unde ajută, jos pălăria pentru geniile care fac performanță în aceste domenii, însă, ceea ce trebuie să înțelegem noi ca societate și ceea ce ar trebui să transmitem copiilor în perioada examenelor acestora, este că matematica, fizica, chimia sau orice altă materie cu care nu empatizăm, NU reprezintă totul. Uitându-mă în urmă trag următoarea concluzie.
Singurul lucru care m-a ajutat în carieră (spun carieră pentru că în acest moment al vieții mele sunt unde îmi doresc, fac ceea ce îmi place cu adevărat și simt că pot evolua, iar acest aspect ține strict de mine, raportându-mă strict la ce am visat eu pentru mine, nu la ce ar fi poate fi catalogat „succes” din punct de vedere al standardelor sociale) a fost experiența în munca efectivă. La 18 ani, în primul an de facultate m-am angajat chiar dacă ușor nu a fost, însă aceasta decizie avea să-mi influențeze restul vieții.
Dacă îmi permiteți am un sfat pentru toți cei care dau zilele acestea examene, aș spune asta. E minunat să știi câte puțin din toate domeniile. E vital să ai cultură generală și să fii cu picioarele pe pământ. Însă nu notele din generală ori liceu vă dictează viața. Nu. Încrederea în propria persoană, descoperirea propriilor aptitudini și apoi evidențierea acestora materializându-le într-o profesie din care să puteți trăi fără apăsare.
Spuneți DA oricăror activități. Faceți practică, voluntariat și munciți și în meserii care poate acum vi se par inferioare. Munca va fi întotdeauna brățară de aur, iar fiecare oră de muncă depusă undeva vă aduce experiență, oameni pe care îi cunoașteți, oportunități și ambiția de a vă depăși propriile limite. Nu sperați în arderea etapelor. Nu visați toți să fiți manageri până nu sunteți mai întâi executanți.
Succes! Să fie cum vă doriți!