Trăiți în această lume, așa că nu are sens să reluăm în detaliu toate scumpirile care nu mai contenesc de la o zi la alta. Erau situații lesne de anticipat din punct de vedere economic, însă nici să înghițim chiar tot ceea ce ni se servește nu merge. Propaganda ”își face treaba” din ambele tabere, însă la o privire mai atentă se poate observa că multe nu se leagă, că nu au logică.
Dacă mai contează pentru mâine, iată câteva cifre relevante astăzi:
Rata inflației a ajuns la un nou nivel record – 14,5% în mai. Prețul gazelor s-a mărit cu 86,71%, energia termică cu 22,98%, energia electrică cu 18,46% iar combustibilul cu 38,48%.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu peste 17% în ultimul an, mărfurile alimentare cu 14,25% iar serviciile cu 7,47%.
Spuneam ”dacă mai contează pentru mâine”, în sensul în care toate continuă trendul crescător.
Ce se va întâmpla anul viitor, atunci când expiră măsurile de plafonare a prețurilor gazelor și energiei? Dacă nu se găsesc resurse de compensare din partea statului, atunci impactul va fi catastrofal pentru populație. Și cum statul român este falimentar, împrumutându-se pentru a susține atât cheltuieli normale, dar și pentru susținerea într-o nesimțire fără margini a unui aparat bugetar supradimensionat, indecent de bine plătit și chiar discriminatoriu (cu statut special), atunci efectele sunt foarte ușor de anticipat. Printre ele, deși anul acesta guvernanții au dat asigurări că impozitarea nu va crește, luați deja în calcul ca o ”soluție” împovărarea fiscală de anul viitor. Nu vă faceți iluzii că nu se va produce, sugrumându-i și mai mult pe cei care încă mai produc în România.
Cine poate explica de ce crește continuu prețul carburanților, chiar și atunci când prețul barilului de petrol scade pe burse?
Cine poate explica de ce cresc prețurile produselor alimentare, cu mult mai mult decât procentul influențat de costurile de transport, în condițiile în care hambarele și depozitele alimentare sunt pline? Explicația există și se numește SPECULĂ! Statul nu doar că nu o combate, ci chiar o susține, ca beneficiar direct al sumelor impozitate pe diferențele în plus față de prețurile reale, reglate de economia de piață, nu de speculanți.
Războiul din Ucraina are deja caracter mondial. Este drept că militar se poartă doar în sudul Ucrainei, însă economic afectează întreaga lume. Nu încape discuție că Putin trebuie sancționat, doar că sancțiunile nu vin unitar, nu toate statele sunt la fel de afectate, pentru că nu toate sunt solidare. Fiecare și-a văzut interesul și s-a comportat ca atare. Doar România nu are nimic de obiectat, fiind mereu de acord cu orice. Și nimic din acest orice nu pare în beneficiul propriului popor.
Dincolo de conflictul armat de la est de țara noastră, niciuna dintre țările beligerante nefiindu-ne prietenă în istorie, am încercat și am și reușit să empatizăm și să ajutăm atât cât s-a putut oamenii nevinovați prinși în acest conflict. Desigur, nu este momentul istoric pentru a forța recuperarea teritoriilor românești rupte abuziv de sovietici, dar este momentul politic pentru a nu sta preș.
Populația României este afectată. Cu mici excepții ale unor profitori, care au capitalul necesar pentru a specula momentul, românul majoritar plătește costurile unui război care nu este al lui. Putem înțelege și asta, mai ales prin prisma faptului că nu prea avem cum să ne opunem acestor efecte și nici nu ne convine perspectiva ca cizmele rusești să ne calce iar.
Ce nu putem înțelege este cum am ajuns să vorbim despre o criză alimentară majoră, prezentată apocaliptic atât de Zelenski, cât și de ONU, de parcă toate alimentele de bază erau furnizate lumii întregi de Ucraina și Rusia. Au o pondere însemnată, indiscutabil, dar nici noi nu am crescut și nu trăim în deșert. Mai mult decât atât, România are marea oportunitate să devină un jucător important în producția și exportul alimentar, asta după ce își asigură necesarul de consum intern, la prețuri reale și decente pentru propria populație.
Ca să avem o astfel de discuție, mai întâi trebuie să avem o strategie națională, nicidecum aceea prin care la fiecare apariție publică a oficialilor declarăm, fie și nuanțat, că noi suntem de acord cu orice, fără să luăm în calcul limita suportabilității în rândul maselor. E drept că și marea masă e inertă și nu pare să aibă de zis ceva, făcând asta cel mult online, deci ineficient ca semnal. Ați auzit de vreo strategie în sensul descris mai sus? ”Pachețelul” de măsuri pentru sprijinirea populației este o jignire a inteligenței celor care încă mai gândesc, nefiind puțini.
Revenind la preconizata criză alimentară de proporții, președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că ”milioane de oameni ar putea muri de foame din cauza blocadei ruse asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră.” Să nu uităm totuși că Ucraina ne-a jucat în picioare, cam în același stil în care acum ea este jucată de psihopatul Putin. Construcţia canalului Bâstroe, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, a început în anul 2004. România a cerut Ucrainei să oprească acest proiect, având în vedere că noua legătură de 10 kilometri dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării şi încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului. Pe lângă aceste neajunsuri, Ucraina ne-a afectat și interese economice majore.
În 2006, Comisia Economică a ONU a dat dreptate României şi a arătat că acest canal poate afecta unele specii de faună din Delta Dunării. Autorităţile de la Kiev susţineau însă că pretenţiile de mediu ale României sunt motivate economic – ţara noastră ar pierde bani în urma apariţiei unui competitor pentru canalul Sulina. În pofida numeroaselor proteste emise de Bucuresti, Kievul a inaugurat în 2007 canalul Bâstroe. România a pierdut bani, mulți bani.
Nu le purtăm pică, dar este o bună lecție de istorie, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Acum, Moscova, prin vocea ministrului său de Externe susține că Ucraina trebuie să-și schimbe retorica pentru a rezolva problema exportului de cereale și acuză Kievul că vrea să rezolve situația cerând mai multe arme Occidentului.
Este evident că adevărul, ca de obicei, este undeva pe la mijloc. Priviți cu atenție toate declarațiile venite de la marile puteri mondiale. Niciuna nu face referire la un efort real pentru găsirea căilor dialogului, ale negocierilor de pace, toate fiind în sensul susținerii cu armament a Ucrainei. Este evident că acest conflict este alimentat militar din toate părțile și că nu se va încheia foarte curând.
În egală măsură, se observă că rușii nu par să intre în colaps prea curând. Li se suspendă posibilitatea de export de gaze și petrol către Europa, iar ei vedem că se reorientează rapid către alte piețe, preponderent către Asia (China) și unele state din Africa. Oficiali europeni recunoșteau că este posibil ca Rusia să câștige chiar mai mult decât atunci când făcea comerț la liber pe piața europeană. În acest context, apare întrebarea firească: pe cine sancționăm și cine are cel mai mult de suferit? Este o întrebare retorică, pentru că simțim din plin efectele. Și nu noi suntem agresorii…
De ales ne-am ales calea către lumea care până mai ieri era civilizată. Sperăm încă să rămână așa. Avem toate motivele istorice, dar și bazate pe realități prezente, să nu ne placă rușii, iar asta este o opinie majoritară în România, una de bun simț. La fel de clar ne este că nu suntem noi cei care avem puterea să schimbăm ceva în evoluția prezentului conflict, dar putem face destul de multe pentru a limita efectele. Ar fi suficient să folosim corect banii din PNRR, spre exemplu, nu pentru a fi scurși de firmele de partid, în lucrări precum podul care ieri s-a dărâmat în județul Neamț. Asta chiar putem face!
Cumva, chiar dacă acum pare inertă, această lume dusă la limita suportabilului nu poate rămâne așa. Pragul spre explozie socială poate fi foarte ușor trecut, dacă nevoile primare nu vor mai fi satisfăcute. Nu suntem departe de asta, iar dacă cei care ne conduc nu realizează pericolul, va fi prea târziu să mai poată face ceva pentru a stopa haosul, adevăratul război care se va duce nu pentru averi, ci pentru un coltuc de pâine. Genul ăsta de război nu mai poate fi oprit prin negocieri.