Nu apreciezi libertatea decât atunci când nu o mai ai, se spune. Nu am pus prea mare preț pe asta, până când am simțit-o pe pielea mea.
Disclaimer: Acest text este (pe alocuri) un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje și situații reale este pur întâmplătoare… poate 😉
Până acum, de când a început pandemia, m-am confruntat cu această situație de două ori: Prima dată în perioada martie-mai 2020, când puteam ieși din casă doar pentru motive temeinice pe bază de declarație (dar măcar puteam ieși…) și a doua oară acum, când COVID-ul nu m-a mai iertat. Sau, mai exact, nu i-a iertat pe colocatarii apartamentului în care locuiesc.
Și uite așa m-am trezit în carantină… degeaba. Fără simptome, cu teste negative, vaccinată și… închisă în casă.
Inițial nu m-a afectat prea tare… în primele 3-4 ore. Era noapte, unde era să ies? Durerea a venit ziua următoare: Ăăăăă, nu avem pâine. Mă duc să iau. Ăăăăă, nu, stai, nu pot ieși, sunt în carantină. Eu și toți din casă: ori carantină, ori izolare (cei pozitivi). Deci nu avem pâine și nici posibilitatea de a completa o declarație și de a merge să cumpărăm, ca în primăvara lui 2020… Începea să se simtă carantina, și nici măcar 12 ore nu trecuseră.
În primul moment a intervenit o confuzie: OK, și acum noi ce facem? Apoi ne-am adus aminte de lucruri de bază cum ar fi: vecini, prieteni, Bringo, Tazz… 😊
Dar vecinii și prietenii erau la serviciu ziua iar la Bringo nu poți da comandă pentru o pâine. Adică poți, dar te costă 5 lei pâinea feliată și 20 de lei transportul…
Nu am stat mult în carantină, doar 5 zile. Dar aceste 5 zile au fost suficiente pentru a ne aduce aminte ce bine e în libertate.
Deși a fost puțin haotic în prima fază, ne-am regrupat rapid. În primul rând am făcut o listă cu cele necesare pentru o săptămână. Normal, nimeni nu s-a gândit la venirea carantinei, așa că am fost prinși nepregătiți: fără carne în frigider, fără materie primă de mâncare, fără apă, fără dezinfectant multisuprafețe. Dacă la asta am adăugat șervețele, ulei, pastă de tomate, Mr. Proper și alte lucruri care nu expiră și nu prisosesc, am reușit să strângem de o comandă „la Bringo”.
Avantajul este că Bringo vine mai repede decât prietenii. În plus, prietenilor nu le poți cere să-ți care baxuri de apă, ulei, pastă de tomate, etc. (pentru că nu te lasă pe tine obrazul, nu că ei nu ar face-o), pe când la Bringo, asta e și ideea.
În aproximativ 90 de minute de la lansarea comenzii, am avut produsele la ușă. Am răsuflat ușurată. Carantina nu mai arăta așa de rău…
Odată rezolvați cu cele necesare traiului zilnic, am început să observ aglomerația din casă… 😊
Eram cam mulți, non-stop în aceeași casă, la aceeași baie. Bine, cei pozitivi erau izolați într-o cameră într-un fel, dar tot ne întâlneam din când în când. În plus, intervine plictiseala maximă, nu la mine, ci la ceilalți.
Adică eu, care lucrez oricum de acasă, aveam ce face. Dar am descoperit ce greu este să te concentrezi la lucru când fiecare în jurul tău vrea câte ceva sau are de pus o întrebare, sau are vreo idee sau, pur și simplu, se uită la altceva la televizor.
Degeaba încerc eu să-mi văd de lucru când la televizor este Openul Australian sau etapa de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile. Degeaba încerc să lucrez când îmi dau seama că fiecăruia i se face foame într-un alt moment al zilei. Și cu cât îmi dau seama că nu am cum să lucrez, cu atât intru într-o panică mai mare și intervine blocajul. Și mi se face dor de școală, de grădiniță, de dusul la serviciu… (nu ale mele, logic… 😊)
Număr zilele până se termină carantina/izolarea. Și… în sfârșit… libertateee! Așa că mă duc așa, cu patos, la o tură de cumpărături (deși nu aveam nevoie de nimic…) și lucrez… așa cum n-am mai făcut-o demult.
Din păcate libertatea a durat doar vreo 3 zile. Primele semne de febră ale unui alt colocatar al apartamentului arată că… o luăm de la capăt… încă 5 zile.
Merg repede să iau o pâine. Măcar să am două zile… A, și să mă apuc de lista pentru Bringo… 😉
