Am făcut o listă cu persoane cunoscute care au avut reacții după vaccinare vs simptomele de COVID-19. Ce e mai rău? Tu ce alegi?

Încă de când a început campania de vaccinare în țara noastră, am încercat să stau de vorbă cu cât mai mulți oameni care s-au vaccinat pentru a afla reacțiile adverse pe care aceștia le-au avut.

Am citit statisticile zilnice, am urmărit la televizor declarațiile celor vaccinați, dar parcă, pentru a-mi face o imagine sigură, aveam nevoie de confirmări din partea celor cunoscuți, din partea persoanelor palpabile din viața mea.

Una este să citești statistici și mărturii, care nu știi dacă sunt reale sau nu, și alta să îți povestească oamenii din jurul tău cum este. În plus, celor apropiați le cunoști starea de sănătate generală, eventualele probleme (comorbidități) și, parcă, îți este mai clar care este realitatea.

Astfel, încă de la prima persoană cu care am vorbit după ce s-a vaccinat, am început să țin o evidență. Atunci când auzi la televizor sau citești statistici, cifrele celor cu reacții adverse par mari, în plan apropiat însă, pentru mine, lucrurile nu au stat chiar rău.

A.T – 50 de ani, femeie, medic, fără probleme de sănătate. Ambele doze de Pfizer în ianuarie. Nicio reacție declarată.

C.M – 54 de ani, femeie, medic, supraponderal, hipertensiv. Ambele doze de Pfizer în ianuarie. Oboseală după prima doză, 24 de ore de febră 38, frisoane și dureri musculare după doza a doua.

G.T – 52 de ani, bărbat, muncă de birou, greutate puțin depășită, fără probleme de sănătate. Prima doză de AstraZeneca în februarie. Fără reacții declarate.

V.D – 54 de ani, bărbat, muncă de birou, boală cronică pulmonară. Prima doză de AstraZeneca în februarie. Nicio reacție declarată.

A.Z – 44 de ani, femeie, muncă de birou, fără probleme de sănătate. Prima doză de Moderna în martie. Durere la locul injectării.

D.G – 36 de ani, femeie, muncă de birou, fără probleme de sănătate. Prima doză AstraZeneca în februarie. Durere la locul injectării, somnolență 24 de ore.

C.M – 40 de ani, femeie, muncă de birou, fără probleme de sănătate. Prima doză de AstraZeneca în februarie. Somnolență 24 de ore.

A.H – 92 de ani, femeie, pensionară, cardiacă. Ambele doze de Pfizer în februarie. Durere la locul injectării după prima doză, greață și frisoane 24 de ore după a doua doză.

S.H – 68 de ani, femeie, pensionară, supraponderală, hipertensivă. Ambele doze de Pfizer în februarie. Nicio reacție declarată.

A.H – 71 de ani, bărbat, pensionar, obez, cardiac, sub tratament de coagulare. Ambele doze de Pfizer în februarie. Nicio reacție după prima doză, frisoane, dureri musculare, cefalee 24-36 de ore după a doua doză.

C.M – 45 de ani, bărbat, muncă de birou, fără probleme de sănătate. Prima doză de Pfizer în martie. Durere la locul injectării.

G.G – 27 de ani, femeie, medic, fără probleme de sănătate. Ambele doze de Pfizer în februarie. Oboseală și inflamare de ganglioni după prima doză, oboseală și frisoane după a doua doză.

V.F – 56 de ani, bărbat, șofer, limfom în remisie. Prima doză de AstraZeneca în martie. Fără nicio reacție.

F.N – 77 de ani, femeie, pensionară, hipertensivă. Prima doză de Pfizer în martie. Durere la locul injectării și somnolență.

C.R – 86 de ani, femeie, pensionară, hipertensivă, tratament anticoagulante. Prima doză de Pfizer în martie. Somnolență, cefalee ușoară.

Am inclus în această listă doar persoanele contact direct, nu și pe cele de care știu prin intermediul telefonului fără fir, adică… „am vorbit cu cineva și mama lui s-a vaccinat și a avut următoarele reacții..”. Nu, doar cei cu care am discutat, cei de a căror situație știu personal.

Pe de altă parte aș dori să dau câteva detalii despre cazurile de Covid-19 ale cunoscuților, pentru că da, deși nu au fost mulți, am avut și câteva persoane cunoscute care s-au îmbolnăvit de Covid.

I.N – 36 de ani, femeie, fără probleme de sănătate. Febră peste 38 timp de 6 zile, dureri de cap „insuportabile”, oboseală, lipsa poftei de mâncare, tuse seacă vreo 5 săptămâni de la testul pozitiv.

I.M – 79 de ani, bărbat, hipertensiv, probleme de coagulare. Debut cu febră 39, internat la Matei Balș, fără probleme pulmonare dar a suferit un AVC pe fondul infectării cu coronavirus. Externat după 2 săptămâni, nu a avut nevoie de oxigen. În prezent se recuperează după AVC, dar foarte greu.

V.M – 73 de ani, bărbat, spondilită, cardiac. Febră 5 zile peste 38, tuse, dificultăți de respirație, lipsă de putere, lipsă de poftă de mâncare. Fără sechele aparente după 4 săptămâni de la testarea pozitivă.

Ș.M – 68 de ani, femeie, hipertensivă. Febră peste 38, episoade de pierdere a cunoștinței, dificultăți de respirație. Recuperare completă după 4 săptămâni.

A.A. – 38 de ani, bărbat, fără probleme de sănătate. Febră mare, internat în spital pe oxigen 2 săptămâni. În prezent este încă în curs de recuperare.

E.M – 39 de ani, femeie, fără probleme de sănătate. Îmi spunea că se simte ca la o gripă dar cu dureri de cap mult mai mari și cu tuse mai puternică.

A.N – 37 de ani, bărbat, supraponderal. Febră mare, tulburări digestive puternice, dificultăți de respirație. Recuperat complet după 5 săptămâni de la testarea pozitivă.

A.M – 41 de ani, femeie, fără probleme de sănătate. Test pozitiv, asimptomatică.

Ca să nu stau să lungesc lista aiurea, în ceea ce privește asimptomaticii, cunosc încă 6 persoane depistate pozitiv dar care nu au avut reacții. Toți între 34 și 60 de ani fără probleme de sănătate și toți fumători (nu știu dacă asta a contat/contează).

În afară de aceste persoane am auzit despre unii și alții, diverse reacții, inclusiv digestive, dar, din nou, nu fac telefonul fără fir. Nu cunosc, nu am stat de vorbă, nu pot „lista”.

Întrebarea care se pune este: Ce e mai rău? Boala sau reacțiile de după vaccin? Da, poate ai noroc și ești printre cei asimptomatici sau printre cei care fac forme ușoare. Dar e o loterie… Riști? Joci la loto cu sănătatea ta?

De cealaltă parte este vaccinul (oricare din ele) controversat, atât pentru reacțiile adverse pe care le poate da, cât și pentru altele… pe care nu le discutăm acum. În plus și la el există un risc… să îl faci degeaba. Asta înseamnă să ai ghinionul să te afli în acel procent mic pentru care vaccinul nu are efect, adică nu stimulează dezvoltarea de anticorpi în organism.

Tu ce alegi?

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

3 COMENTARII

  1. Sigur vaccinul. Sotul meu l-a facut si la rapel a a avut o usoara indispozitie, oboseala si o scrta durere de cap, simptome care au trecut cu un paracetamol si un somn bun. Insa… fiecare face cum crede

  2. Aleg covidul. Toate tulpinile de covid, eu le vreau.

    Uite asa, ca prea manipulati populatia in directia vaccinarii cu niste produse EXPERIMENTALE si declarate ca atare.

    Se vede ca a pompat Statul niste zeci de milioane de euro pentru propaganda intr-un segment al aparatului de stat (departamentul de presa) aflat in mare saracie si mizerie.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău