Ce au în comun cele două evenimente şi ce le diferenţiază?
Întâi şi întâi amândouă sunt anticipate, programate, cu destinaţie şi target colectiv (nimic întâmplător şi spontan) şi se referă la om şi structura sa fizico-emoţională. Amândouă sunt marcate de autenticitate având în distribuţie componente reale umane. În al treilea rând şi nu în ultimul, amândouă sunt legate de moarte, crima organizată, omucidere şi/sau epuizare psihică şi fizică a omului de către om (ştiu sună ciudat, marxist-leninist chiar, dar atât de real).
Ce le diferenţiază însă? Mesajul menit să provoace o reacţie! Şi reacţia în sine la nivel colectiv!
Un act de violenţă este de fapt o istorie: are un început, un cuprins (o desfăşurare în acte) şi un final (scontat, urmărit şi pus în scenă). Eroii săi sunt şi buni şi răi, au propria viziune şi credinţă, propria percepţie şi reprezentare, bună şi/sau rea în funcţie de unghiul din care priveşti lucrurile şi evident depinde de cine le priveşte…
1. Masacrul din Boston a avut o cauză ce deocamdată lumea conspiraţionistă îl presupune ca fiind ori un act de terorism ori un scenariu construit chiar de americani pentru declanşarea acţiunilor militare în Iran. Desfăşurarea sa a constat în plasarea şi declanşarea luni 15.04.2013, la ora 14,50, a două bombe aproape simultane, pe traseul final al maratonului început la ora 9 dimineaţa… Poate erau destinate doar celor mai încete persoane şi amatorilor? Poate suporterilor lor? Cert este şi că violenţa la care au fost expuşi oameni nevinovaţi, sportivi sau amatori, suporteri sau prezenţi accidental în zonă, a depăşit cadrul simplei violenţe cu care (de bine de rău) ne-am obişnuit deja, din păcate… Cert este că cei mai rapizi maratonişti au scăpat cu viaţa (şi românii noştri participanţi la maraton au scăpat teferi, ei fiind deja în afara spaţiului vizat, unul chiar în camera sa de hotel). Bravo lor! Iată unul din avantajele de a fi printre primii… Sau norocul lor dacă vreţi aşa… Pentru ceilalţi însă, finalul a fost destructurarea (144 de persoane spitalizate, fie cu membre amputate, fie întregi dar răniţi mai uşor sau mai grav), moartea (3 dintre care un copil de 8 ani) şi zeci de persoane şocate, îngrozite chiar, unele sigur traumatizate prin participarea directă la tragedie. Mesajul “din sticlă” încă nu e clar, Barack Obama – preşedintele SUA- declară că “în mod sigur vom afla”, însă până atunci sângele se amestecă încă cu praful exploziilor, fricile declanşate cu durerea ascuţită şi prelungită a suferinţei pierderii, coşmarele cu trauma… Spectaculoasă însă a fost (şi este în continuare în plină desfăşurare) solidaritatea oamenilor ce au sărit unii pentru alţii în donarea de sânge, ajutorul spontan şi cooperarea pentru găsirea autorilor atentatului… Frica, panica, furia ştiu să genereze şi aşa ceva… Ultima fărâmă de umanitate îngropată adânc sub dogme şi credinţe mai mult sau mai puţin funcţionale, ţâşneşte mai uşor dacă educarea şi civilizarea colectivă au consistenţă în timp şi strategie de implementare comunitară, validare şi recompensă socială.
2. Expoziţia The Human Body din cadrul Muzeului Antipa din Bucureşti, controversată deja în media, a stârnit reacţii similare masacrului din Boston. Fricile şi rănile necicatrizate ale unora au început să sângereze tare şi sonor, oripilate de vederea organelor, structurilor şi scheletelor expuse, generând interdicţii, avertismente, opoziţii şi reacţii mai mult sau mai puţin aplicabile… Vulnerabilitatea oamenilor a ţâşnit la suprafaţă sub diverse forme: frică, frustrare, furie… ca şi în cazul anterior.
Pentru că aici am fost prezentă, atât la expoziţie cât şi la manifestarea celor ce se revoltă contra ei, pot să vă spun ce am înţeles eu din toată istoria asta. Din pliantul opozanţilor expoziţiei reiese că acele corpuri, schelete şi organe, aparţin unor dizidenţi tibetani, aderenţi Falun Gong, puşcăriaşi chinezi din închisorile comuniste (omorâţi posibil prin tortură dar fapt controversat încă), declaraţi ca “neidentificaţi” şi morţi de moarte naturală de către poliţia chineză, ulterior platinaţi de către firma Dalian Hoffer Biotechnique Laboratory şi achiziţionaţi de către GForce Exhibitions (cu sediul în SUA) în scopul expunerii ştiinţifice şi evident obţinerii de profit. Că moartea şi tortura este încă răspândită în China comunistă ştim, nu e ceva nou… O ştim şi noi cei ce am trăit epoca “de aur”… Că pică sub ghilotină oameni nevinovaţi de cele mai multe ori e revoltător însă nu şi neobişnuit. Istoria e plină de astfel de dovezi… Scopul este vindicativ, represiv şi punitiv ca şi în cazul masacrului din Boston. Diferenţa este că plastinarea lor şi expunerea în scop ştiinţific i-a martirizat şi transformat într-un demers folosit de când lumea în studiul medicinei atât umane cât şi veterinare… Anatomia şi fiziologia omului, Chirurgia specifică până la transplantul de organe, Biologia, Zoologia, etc. sunt ştiinţe ce s-au dezvoltat (şi se dezvoltă încă exponenţial) pe baza unor astfel de “crime” şi expuneri ştiinţifice ale fiinţei, nu întotdeauna moarte “natural”… Mesajul regimului chinez nu ştiu care este (probabil asemănător celui cunoscut în comunismul românesc: “Cine nu-i cu noi e împotriva noastră, deci îl desfiinţam”) dar mesajul expoziţiei The Human Body este ştiinţific de la început până la sfârşit, rezultat al unor eforturi minuţioase, laborioase şi cu rezultat spectaculos combinat cu expunerile vizuale digitale hiper-explicite ale uzinei absolut perfecte şi complexe ale fiinţei umane. Chiar şi cei ce ştiau multe din ingineria complicată şi aproape magică a fiinţei umane, au plecat cu răspunsuri noi, inedite… Am asistat fără să vreau la întrebările şi comentariile unor copii de 6-12 ani în fata diverselor exponate, la explicaţiile citite sau nu din partea părinţilor sau însoţitorilor lor, din partea mediciniştilor prezenţi în expoziţie şi mi-am dat seama că toată această isterie creată în media şi de către prea-sus-puşii din ministere, este generată de propriile spasme de frică, panică, furie contra naturii umane. Am asistat la curiozitatea şi uimirea sănătoasă a conaţionalilor mei dar şi a unor străini însoţiţi evident de copii lor… M-am tot întrebat dacă şi aceştia sunt oripilaţi, revoltaţi de violenţa ce a stat la baza acestei expoziţii… În interior n-am văzut decât satisfacţia răspunsurilor primite, afară erau însă doamnele cu pancarte, pliante şi revolta la purtător… Dacă acei oameni (actuale exponate) au suportat violenta unui regim politic, violentă până la moartea prin chin, fie tortură fie epuizare fizică şi psihică, au devenit cu siguranţă martiri dincolo de nefiinţă, prin scopul pe care îl reprezintă astăzi… Evident ei au vrut altceva, evident este posibil să nu ştie ce s-a întâmplat cu ei după moarte (unii m-ar contrazice cu siguranţă, e dreptul lor desigur) dar întrebarea mea rămâne: dacă violenta s-a petrecut deja şi nu poate fi stopată de mii de ani, conversia ei ne-ar ajuta mai mult sau mai puţin? Ne-ar putea ajuta să învăţăm să gestionăm trăirile aşa zis negative altfel decât transpunerea într-o altă violenta construind cercul vicios la nesfârşit? Poate ca la vederea complexitatii interioare a fiintei umane, respectul faţă de cel de langă tine capătă câteva valenţe în plus… Eu personal cred ca da… Altfel, înseamnă că studiul prin disecţia cadavrelor în facultăţile de medicină este inutil, inuman, periculos chiar, nu?
Ca fapt divers, revoltaţii contra expoziţiei cereau înmormântarea creştinească a corpurilor, ca şi cum asta ar putea să schimbe istoria cu ceva, ca şi cum ar îndeplini o voinţă secretă a celor morţi (Chinezii sau tibetanii sunt creştini? Se înhumează? Adepţii Falun Gong au vreun ritual funerar? Habar n-au!). Ca şi cum asta ar stopa fenomenul de violenţă colectivă…
Fiindcă ceea ce ne aseamănă este agresiunea, frica, furia şi violenta cu care ne comportăm când le simţim… Ce ne diferenţiază este arta de a gestiona aceste trăiri şi adaptarea comportamentului nostru la ele şi la mediu… Puţini reuşesc că descifreze mesajul “din sticlă” şi să regleze adaptativ comportamentul la emoţiile negative, convertind faptele reprobabile în acte generatoare de valoare, fie umanitar fie ştiinţific.
Una peste alta, dacă violenţa nu poate fi stopată, este doar culpa noastră, a tuturor, fiindcă niciodată nu cercetăm mesajele ascunse din spatele ei, ca astfel să învăţăm să gestionăm trăirile “rele”, convertindu-le în emoţii bune, comportamente bune şi utile atât nouă cât şi celorlalţi. Ne isterizăm, ne oripilăm, ne lamentăm si atât… Nu convertim in ceva bun si constructiv generator de valoare, nu schimbăm atitudini, comportamente, percepţii… Nici individual, nici colectiv… Si asta ne face la fel de vinovaţi ca si ei, cei violenţi…
Gânduri bune să aveţi !
Eugenia Popovici
