Sexul vinde… Moartea vinde… Băşcălia vinde… Produsele digerabile, nu mai vorbesc… Politica la fel…
Din toate timpurile, profitul şi atenţia oamenilor au crescut exponenţial pe subiectele “fierbinţi” sau interzise… De instituţii… Fie ele de stat, fie bisericeşti… Pe principiul nebuniei: Tot ce ne place e interzis, imoral sau îngraşă… Machiavelli recomanda de altfel, ca strategie de manipulare, să prezinţi un lucru ca fiind interzis, ascuns şi imoral (făcându-l astfel intens dezirabil) iar mai apoi să-l “laşi liber şi accesibil”… Pâine şi circ… Nimic nou până aici, nu-i aşa?
În vremea regimului … Escu (cel cu aurul…) nu se scria în presă (la tv nici atât) despre omor, viol, mâncare (lipsa ei), politică (decât dacă erai un înflăcărat “pro-Escu”)… Băşcălia era “subversivă” (confuzia cu umorul era din lipsă de cultură şi profunzime intelectuală) iar sexul… tabu şi practic transformat în “funcţie de reglare şi reproducere a familiei – celula de bază a societăţii”. Cu asentimentul instituţiei bisericeşti bineînţeles, care – interzisă fiind şi ea – îşi făcea astfel necesară (utilă?) prezenţa în spaţiul est-european. Se vorbea despre dragoste ca despre o directivă de partid, unde tovarăşa şi tovarăşul îşi făceau şi cu această ocazie datoria faţă de ţară, populând-o cu cât mai multe ovule însămânţate la hectar… Dragostea extra-familie era interzisă, pedepsită, supusă oprobriului colectiv. Ce contează că era practicată oricum, începând de sus în jos? Cine nu se păzea de “steluţele” curioase, o păţea… N-aveai voie să pătezi idilica imagine de ţară în curs de dezvoltare multilaterală, cu alfabetizare obligatorie pentru toţi cetăţenii ei, fără şomeri şi fără “păcate”…
Escu(l) acela a ieşit din ecuaţie şi din anii ’90, trendurile-flendurile din vest au ajuns în est, însoţite de foşnetul senzual al verzişorilor… Băşcălie la liber, politica la liber (ce contează dacă ştii sau nu despre ce vorbeşti), mâncare la liber (nu contează dacă e expirată, sănătoasă, necesară sau nu), ecranele televizoarelor s-au colorat abundent cu imagini parcă rupte din filmele cu cowboy sau horror, respectiv crime, bătăi, violuri, accidente auto, sinucideri, topoare în cap la vreo beţie sau ceartă pe pământ şi casă, gelozie, copii abandonaţi sau bolnavi de SIDA, şomeri… Ţâţe şi popouri goale bronzate artificial şi unse bine cu ulei de copii (ca să alunece mai uşor ochii hulpav bulbucaţi, aproape cât gurile căscate de salivaţia abundentă) au început să umple spaţiile dintre emisiunile pe teme politice (majoritatea) dar şi paginile ziarelor… Revistuţele au devenit neîncăpătoare pentru doamnele dornice de noutăţi, iar domnii au primit cadou reviste personalizate, cu pagini lucioase şi frumos colorate numai bune de pus pe noptieră şi nu pitite sub pat printre cele de “Ştiinţă şi tehnică” sau “Almanahe” ca să nu le găsească mama, nevasta sau copiii…
Alt Escu şi încă un Escu şi iar Escu… şi frenezia a cuprins România precum o tornadă… Popor altminteri la locul lui, mai degrabă obedient şi cu frică de Dumnezeu, a început progresiv să adopte “de dincolo” tot felul de modernităţi… Nuuu, nu culturale, nu ştiinţifice, nu educaţionale… Nu eroii civilizatori sunt căutaţi şi mediatizaţi… Ci senzaţionalii! Cei care “dau bine” pe sticlă, fac rating (şi pe ăsta l-am adoptat tot de dragul foşnetului senzual al hârtiilor cu valoare şi simboluri digitalizabile) în detrimentul culturii, educaţiei şi civilizaţiei…
Moartea a devenit eroul principal, care (la fel ca în serialele subculturale) în fiecare secundă vine altfel îmbrăcată şi machiată, sexul nu mai conţine dragoste ci e ca hârtia igienică (mai pufoasă, mai parfumată, mai colorată şi evident mai scumpă , dar tot de x ori pe zi prezentă prin părţile intime), folosibilă şi fără încărcătură emoţională de valoare. Umorul (poate singurul mecanism de apărare sănătos pe care l-a avut neamul acesta) s-a transformat peste noapte (sau nu?) în băşcălie de prost gust, mitocănie şi batjocură, iar ceara din urechi şi negrul de sub unghii, a devinit subiect principal 5 zile în mass-media românească… Dragostea? Cine mai ştie ce înseamnă? Relaţia de prietenie, de cuplu, de familie sau cu copiii? O glumă… Tot 5 zile a “pompat” un editorial, în mintea devoratorilor de senzaţional, un subiect ce frizează devianţa sexuală… Swing-ul… Nimeni n-a ripostat în acest sens… Ba dimpotrivă, printre rânduri s-a sugerat ca fiind “un joc”, “un artificiu în completarea stilului firesc de viaţă al unui cuplu”, “o fantezie de pe tărâmul neexplorat al sexualităţii”… Ca şi cum te-ai hotărî aşa dintr-o dată, plictisit de rutina zilnică, să fii “open minded” şi să pleci puţin în Narnia celor care fac schimb de parteneri şi simt o plăcere nebună să-i vadă făcând sex cu alţii, în timp ce evident şi ei fac acelaşi lucru… Adică mai precis, devin şi voyeuri pe deasupra… Trădare şi adulter? Nuuu… Moderni şi fericiţi! Să ne updatăm căsnicia şi iubirea, să ne satisfacem curiozitatea de ceva nou… Chipurile socializăm… Cu ce costuri emoţionale şi comportamentale? Nu mai contează… Valorile şi principiile (dacă mai sunt) nu mai contează de mult… Banii contează… Şi plăcerea personală ridicată la nivel de necesitate ultra-dezirabilă ! Orice plăcere: plăcerea de a mânca, de a bea, de a face sex cu oricine, oriunde, oricum, oricât… Cât mai mult! Şi dacă devine perversiune şi devianta, ce? Dacă fac şi cei “de dincolo” înseamnă că e bun, nu? Pentru rating? Adică asta cer oamenii să vadă şi să audă? Sau pentru că îndobitocirea este un “must” (ah, cât detest neologismele astea) aşa încât “boborul” să devină cât mai uşor de manipulat, condus şi stors de bani? Să fim noi atât de fraieri încât să “înghiţim” orice şi oricât, aşa încât bruma aceea de selectivitate să dispară cu totul? Să fie “umbra” noastră atât de mare încât să acopere tot ce am făcut bun şi valoros vreodată? Înseamnă ca Dorian Gray n-a fost doar o ficţiune a lui Oscar Wilde? Iar decadenţa de atunci era mugurele decăderii de acum? Mă întreb, dacă ar fi trăit acum Oscar Wilde, cum ar fi arătat portretul-tablou şi ce fel de moarte ar fi sortit personajului său, dacă ar fi întruchipat în el fibra şi sufletul românesc? Ma întreb… Se mai întreabă cineva ?
