E seară. Sună telefonul. Nu răspund fiindcă sunt în şedinţă. Revin după ce termin. O voce de femeie înlăcrimată imi spune:
“-Bună seara doamnă doctor!
– Bună seara şi dvs, dar eu nu sunt doctor… sunt psiholog!
– Aaa, vreau şi eu o programare pentru copilul meu, are probleme… adică avem probleme cu el… E mai aşa, mai “ciufut” cu copiii la grădiniţă, se agită, nu stă cuminte… Doamna educatoare zice că este autist sau hyperkinetic, ceva… că, dacă nu luăm măsuri, ea nu-l mai poate primi că “strică” şi pe ceilalţi copii…
– Dar acasă cum este copilul?
– Păi acasă stă cu bunica că noi suntem la serviciu şi venim târziu… Şi bunica ce să-i facă? Îl lasă prin curte, la televizor, la calculator… d-astea…”
Astfel de dialoguri am aproape zilnic, părinţi speriaţi, documentaţi pe internet în urma plângerilor făcute de educatori, învăţători, profesori şi aproape convinşi că au o problemă gravă: copii lor sunt “defecţi”, rejectaţi de sistemul educaţional fiindcă sunt… altfel!
Constat însă de multe ori că dinamica sistemului familial este dată peste cap iar copiii sunt doar o piesă din patrimoniu şi nu obiectivul unui rol firesc de părinte, conştient de importanţa sa în viaţa propriului copil.
Uneori, familia este prea preocupată de “binele” copilului şi exagerează cu libertatea, recompensa, atenţia şi protecţia… Pe româneşte, îl răsfaţă atât de mult încât uită să-l educe cu dragoste, limite şi responsabilităţi fireşti vârstei respective.
Alteori, autoritatea, rigiditatea, pedeapsa şi aşteptările mult prea mari de la un copil pot determina în acesta strategii de supravieţuire şi creştere “ciudate”, manifestate în special în exteriorul căminului, fiindcă acolo “mâna lungă” a părintelui nu mai ajunge iar copilul îşi revendică spaţiul necesar şi controlul, unde îşi poate descărca emoţiile şi energia. Nici unii, nici alţii, nu ştiu să se joace… nici singuri, nici cu ceilalţi copii… Evident, ei atrag atenţia celor care nu sunt pregătiţi cu atenţia, comunicarea, metodele şi dragostea de copii, de individualitatea şi diferenţialitatea lor.
Şi uite aşa, dau vina unii pe alţii, aruncă responsabilitatea în “cârca” celuilalt, se grăbesc să tragă concluzii, pun etichete pe care copiii nu le înţeleg cu mintea dar le percep cu sufletul şi se conformează: devin “defecţi”, “ciudaţi”, etc. Şi cum timpul trece, copiii cresc, cresc şi etichetele, cresc problemele dar şi reacţiile la probleme şi ajung “nişte tâmpiţi” ca să parafrazez un inspector şef ploieştean ce defula de curând la tv, o furie ascunsă contra noilor generaţii de copii, trădând astfel o lipsă de tact pedagogic, înţelegere şi dragoste faţă de viitoarele generaţii ce îi vor plăti pensia aceea rotundă de cadru didactic şi om politic în acelaşi timp. Confuzia în termeni este imensă: tâmpit (sau idiot conform Dex) înseamnă persoană cu coeficientul de inteligenta redus (IQ <20) media fiind de 100 (sau 94 la romani după unele studii, sic!), nicidecum un copil cu tulburari de comportament, afective sau de adaptare.
În fine, copiii vin pe lume cu temperamente diferite, mai energici sau mai puţin energici, deci se manifestă ca atare… “Meseria” lor e jocul, deci şi cea mai bună metodă de educare, cea mai eficientă conversie a energiei lor în deprinderi şi cunoştinţe.
Toţi îşi doresc copii cuminţi, ascultători, care să-i facă pe părinţi să-şi vadă de treburi liniştiţi, să se poată relaxa în voie, să dispună de timpul lor liber fără constrângeri din partea copiilor… Dar ceea ce uită ei, este că acei copii cu “baterii” de energie mari (deşi sunt foarte solicitanţi, e drept), sunt cei ce mâine vor deveni “lei” şi vor conduce “jungla” în care noi toţi, părinţi şi cadre didactice, vom fi slabi, firavi şi neputincioşi, aşteptând de la ei respect, corectitudine şi înţelepciune! În timp ce copiii nu cer de la noi decât dragoste, înţelegere, atenţie şi respect pentru fiinţa lor atât de fragilă deocamdată… Nicidecum etichete mai mult sau mai puţin moderne, puse pe fruntea lor mică de către cei care nu au alt scop decât să manipuleze prin panică (încasând bani frumoşi din asta) sau sunt incapabili să iubească şi să educe un simplu copil… atât!
Eugenia Popovici
https://www.facebook.com/eugenia.popovici
