Până în anul 2000 (când a absolvit prima generaţie de după revoluţie) existau psihologi absolvenţi ai ultimei promoţii (1978) supravieţuitori în fel şi chip (vezi Aurora Liiceanu care pentru o vreme a lucrat ca femeie de serviciu la fabrica Suveica), pe ici pe colo, încercând să scape de "arătatorul şi ochiul critic" comunist…
Atunci psihologii erau periculoşi fiindca înţelegeau, ştiau şi puteau să "deschidă" minţile şi sufletele oamenilor… Din 2000 însă au ieşit la lumină generaţii întregi de psihologi clinicieni şi psihoterapeuţi, consilieri şcolari, formatori de opinie şi ghizi în multe domenii de activitate… Mentalitatea oamenilor însă rămâne "beton"… Îşi sacrifică vieţile, relaţiile, copiii şi nepoţii, excluzând din start – în caz de neputinţă sau neştiinţă – contactul cu psihologul. Până în 2000, nu prea se ştia ce face şi cum face un psiholog. Faceau şi oamenii ce puteau, cum puteau, eventual cum faceau şi ceilalţi din jurul lor… Ieşea bine, era bine… Ieşea prost, aşa a vrut Dumnezeu, aşa i-a fost soarta… N-aveau încotro…
Vremea aceea a trecut, lumea s-a schimbat şi continuă să se schimbe… evoluţia deh…
Acum însă ce scuză mai au oamenii? Şi până când vor atribui sorţii şi divinităţii eşecul în familie, relaţie, profesie? Până când şi cât pot oamenii să suporte povara unei mentalităţi rigide şi disfuncţionale care le sacrifică urmaşii sau le ciunteşte vieţile? Cât de sadic să fii (să zic inconştient?) să preferi un concediu în Turcia (de exemplu) unei colaborări cu un psiholog pentru copilul tău? Cât de masochist să fii să preferi divorţul sau un pumn de pastile (sau ştreangul) în locul unei terapii de cuplu? M-am convins, nu e vorba de bani (deşi sunt multe situaţii în care chiar nu sunt resurse financiare) deşi s-ar putea face mult mai mult dacă sistemul ar pleca urechea şi la nevoile oamenilor… Adică dacă l-ar interesa binele oamenilor… Ca şi cum nu era şi asa destul de grav, mai nou Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a refuzat încheierea contractelor cu cabinetele psihologice şi decontarea serviciilor psihologice pe motiv că nu concordă cu actuala lege a sănătăţii… CNAS consideră aberant că beneficiarii serviciilor psihologice sunt medicii de specialitate şi nu pacienţii! Atunci erau vinovaţi comuniştii, acum sunt interesele politice şi financiare…
Se găsesc însă soluţii întotdeauna! Doar dacă oamenii vor cu adevărat să iasă din colivia unei mentalităţi strâmbe, învechite şi dezadaptative şi să trăiască într-o lume cu alt ritm şi alte perspective, atât de diferită de cea a părinţilor lor, şi-a părinţilor părinţilor lor…
Important este până la urmă să înţelegem că doar noi suntem responsabili de viaţa, starea de bine şi echilibru, a noastră, a copiilor noştri şi a copiilor copiilor noştri! Nimeni altcineva nu va veni să descurce iţele aşa de încurcate ale minţii şi sufletelor noastre îmbâcsite de doctrine, cutume şi nonvalori!
