Aseară a fost lună plină, fenomenul reprezentând cea mai spectaculoasă fază lunară. Acesta apare atunci când Luna văzută de pe Pământ este complet luminată de Soare.
Chiar dacă în anumite momente cerul a fost acoperit de nori, luna plină a fost vizibilă din Ploiești destul de mult timp.
Doi ploieșteni pasionați de fotografie la înălțime, tată și fiu, care dețin canalul de Youtube IZin Zsky, colaboratori ai observatorulph.ro au surprins fenomenul în format Timelapse.
Potrivit libertatea.ro, Din punct de vedere tehnic, faza lunară durează doar pentru un moment, atunci când Soarele și Luna sunt aliniate pe părțile opuse ale Pământului. Luna poate părea plină cu o zi înainte sau după, în timp ce mai mult de 98% din discul Lunii este iluminat.
Din acest motiv, poate fi dificil de multe ori să se facă diferența între o lună plină și ultima etapă a unei luni în creștere ori chiar începutul unei luni în scădere.
Atunci când latura Lunii care se poate observa de pe Pământ este complet luminată, partea opusă a ei este cufundată în întuneric. Luna plină este vizibilă pe cer de la apus până la răsărit.
Dacă Luna se află între Pământ și Soare pe orbită, atunci parte din spate a Lunii este luminată, iar parte care este orientată spre Pământ este întuncată. Această fază se numește Lună Nouă.
Dacă Luna se află pe cealaltă parte a Pământului în comparație cu Soarele, atunci partea apropiată a Lunii va fi complet iluminată: o Lună plină.
