- Publicitate -

Elevii cu rezultate la olimpiadele școlare, premiați la Băicoi. Sumele ajung până la 1.000 de lei

Primăria și Consiliul Local Băicoi vor premia și în acest an elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Autoritățile locale au început procedura de centralizare a listelor transmise de unitățile de învățământ, urmând ca elevii merituoși să fie recompensați cu premii în bani.

- Publicitate -

Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, a anunțat că administrația locală continuă tradiția premierii elevilor cu performanțe școlare, ca formă de susținere și recunoaștere a efortului depus de elevi pe parcursul anului școlar 2025–2026.

Premii în bani pentru elevii olimpici din Băicoi

Potrivit primarului Marius Constantin, procedura de premiere a fost deja declanșată, iar în această perioadă sunt strânse listele cu elevii care au obținut rezultate la olimpiadele școlare.

- Publicitate -

„Am declanșat procedura de premiere a copiilor care au obținut rezultate la olimpiadele școlare. Deja suntem în faza de strângere a listelor cu elevii care, în anul școlar 2025–2026, au fost premiați și au avut performanțe în activitatea școlară”, a declarat Marius Constantin, primarul orașului Băicoi.

Elevii cu rezultate la olimpiadele școlare vor primi premii diferențiate, în funcție de locul obținut, fiind acordate premii pentru locurile I – III, dar și pentru mențiuni.

„Ca în fiecare an, oferim premii destul de generoase, în bani: 1.000 de lei pentru locul I, 900 de lei pentru locul II, 800 de lei pentru locul III și 700 de lei pentru mențiune”, a precizat primarul Marius Constantin.

- Publicitate -

Festivitate de premiere a elevilor olimpici, la Băicoi

Autoritățile locale urmează să primească situațiile finale de la conducerile celor două școli din oraș. După centralizarea listelor, Primăria Băicoi va organiza o festivitate pentru premierea elevilor cu rezultate meritorii.

„După ce vom primi listele de la managerii celor două școli, vom organiza un eveniment de premiere a elevilor cu rezultate meritorii”, a mai transmis Marius Constantin.

Premierea elevilor olimpici a devenit o practică anuală la Băicoi, administrația locală susținând astfel performanța școlară și implicarea copiilor în competițiile educaționale. Prin acordarea acestor premii, reprezentanții Primăriei Băicoi vor să încurajeze elevii să continue pregătirea și participarea la olimpiadele școlare.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -