- Publicitate -

Investiții majore pentru extinderea alimentării cu apă la Cosminele

Primăria comunei Cosminele a decis extinderea rețelei de apă pentru locuințele care, în prezent, se alimentează din surse proprii. „Schimbarea și dezvoltarea infrastructurii reprezintă o prioritate de necontestat”, susține Iulian Nae, primarul comunei Cosminele.

- Publicitate -

Primarul din Cosminele, Iulian Nae (PNL), a anunțat extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Poiana Trestiei.

„În prezent, localitatea Cosminele deține un sistem public, centralizat, de alimentare cu apă, aflat în administrarea și exploatarea SC Hidro Prahova, compus dintr-un rezervor de înmagazinare și o rețea de distribuție.

- Publicitate -

Este vorba, practic, de un grup de locuințe care nu a fost inclus în proiectul finanțat din fonduri europene, finalizat și recepționat.

Prin realizarea acestei investiții, toți locuitorii satului Poiana Trestieni vor beneficia, în mod nediscriminatoriu, de apă potabilă furnizată în parametrii cantitativi și calitativi specifici țării noastre”, a explicat Iulian Nae, primarul comunei Cosminele.

Extindere a rețelei de apă în satul Poiana Trestiei

Astfel, Primăria Cosminele a decis extinderea rețelei de apă pentru locuințele care în prezent se alimentează din surse proprii. Sunt vizate locuințele situate pe amplasamentele drumului comunal DC 11C și ale drumului vicinal.

- Publicitate -

„Extinderea conductei de apă va porni din DC 11C și va străbate drumul vicinal și toate ulițele adiacente acestuia.

Viitoarea rețea de distribuție a apei va ajunge până la limitele de proprietate ale imobilelor urmând ca alimentarea propriu-zisă să fie realizată în baza elaborării unor proiecte de branșare ale fiecărei gospodării”, a mai precizat Iulian Nae, primarul comunei Cosminele.

Contractul pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Poiana Trestiei are un termen de finalizare de 6 luni, iar în momentul de față a fost predat amplasamentul. Valoarea totală a lucrărilor este de 871.957,18 lei fără TVA.

- Publicitate -

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -