Pensionarii din Prahova ale căror venituri din pensii nu depășesc plafonul de 2.574 de lei vor primi, în decembrie, un nou sprijin financiar. Ajutorul financiar, în cuantum de 400 de lei, este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială.
Din articol
Sprijinul financiar este acordat pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.
La nivelul județului Prahova, potrivit Casei Județene de Pensii Prahova, aproximativ 90.000 de pensionari prahoveni au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei și ar putea beneficia, în decembrie, de tranșa a doua a sprijinului financiar.
Ajutorul financiar din decembrie 2025 va fi în cuantum de 400 de lei. Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială.
Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net.
Spijin financiar pentru pensionarii cu pensii mai mici de 2.574 lei
Conform prevederilor legale pentru anul 2025 a fost prevăzut ca sprijin financiar suma de 800 lei, acordată în două tranșe egale.
Astfel, în luna aprilie 2025, a fost acordată suma de 400 lei, iar în decembrie această categorie de pensionari ar urma să beneficieze de aceeași sumă.
Sprijinul financiar ar urma să fie acordat prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii.
Cum se acordă sprijinul financiar de 400 de lei
În cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut nu se iau în considerare aceste drepturi.
„Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor.
Ajutorul este acordat, potrivit CJP Prahova, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
Câți beneficiari au fost în aprilie 2025 în Prahova
În Prahova, în aprilie 2025, potrivit Casei Județene de Pensii Prahova de acest sprijin financiar au beneficiat 91.917 pensionari.
„În prezent, în baza de date a Casei Judetene de Pensii Prahova se găsesc 228.570 beneficiari, dintre acestia 90.383 au pensii mai mici de 2.574 lei”, a precizat Casa Județeană de Pensii Prahova.
