Ploieștenii care locuiesc la bloc au avut o nouă surpriză când au văzut afișată la avizier factura la întreținere pentru luna februarie. Pentru un apartament cu trei camere, racordat la sistemul centralizat de termoficare, factura la întreținere depășește 1100 de lei, în timp ce la căldură este de 875 lei.
La blocurile din Ploiești, racordate la sistemul centralizat de termoficare, au apărut facturile la întreținere aferente lunii februarie.
„A explodat factura la întreținere. E peste 1100 de lei, iar strict căldura este 875 de lei. Nu mi-a venit să cred. E vorba de un apartament cu trei camere”, ne-a povestit un ploieștean.
În același imobil, pentru un apartament cu două camere, o singură persoană, trebuie să plătească pentru încălzire 671 de lei, în timp ce totalul întreținerii pe luna februarie este de 816 lei.
La un alt bloc, din Malu Roșu, pentru un apartament cu trei camere, factura la întreținere este, însă, de 890 de lei, din care strict factura la căldură este 680 de lei.
„Față de întreținerea pentru ianuarie, factura este mult mai mare, inclusiv la căldură. În ianuarie am plătit 490 de lei, acum trebuie să plătest 700 de lei”, ne-a povestit un alt ploieștean.
„Nu mi-a venit să cred. Am crezut inițial că este vorba de o greșeală. Am întrebat inclusiv administratorul. Mi s-a spus că nu este nicio greșeală. Atât sunt facturile, însă tot sunt nedumerită de ce plătim atât de mult, că perioada de ger nu a fost atât de mare”, susține o altă locatară.
Cum se calculează întreținerea
„Calculul la întreținerea este realizat pentru perioada 23 ianuarie – 24 februarie. Din start vorbim de o perioadă mai mare, în condițiile în care, de regulă, calculul se face pentru 28 de zile.
În această perioadă, 23 ianuarie – 24 februarie, a fost înregistrat și un consum mai mare de agent termic. Nu trebuie să uităm că, din ianuarie 2025, ploieștenii plătesc 367,5 lei/Gcal”, ne-a explicat un administrator de bloc din Ploiești.
Factura la întreținere diferă, însă, atât de la un apartament la altul, în funcție de consumul lunar la apă caldă și apă rece, de numărul de persoane și de numărul de camere al imobilului.
În costul la întreținere, în plus, sunt incluse și alte cheltuieli, respectiv consumul de gaze, cota parte de cheltuieli comune pentru energia electrică de pe scara blocului, salarii administrator, curățenie pe scara blocului, precum și mentenanța pentru lift – la blocurile turn.