Aproximativ 92.000 de pensionari prahoveni vor primi, în 2025, un sprijin financiar de 800 de lei. Ajutorul financiar va fi acordat în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie 2025, potrivit Casei Județene de Pensii Prahova.
Pensionarii prahoveni cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 de lei vor beneficia, în 2025, de un sprijin financiar în cuantum de 800 de lei.
Anunțul a fost făcut de Casa Județeană de Pensii Prahova, care a precizat că, la nivelul județului, „în prezent, 91.917 de pensionari vor primi acest sprijin”.
Cum se acordă sprijinul financiar de 800 de lei
Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025. (Detalii AICI).
În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.
În cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.
Sprijinul financiar, potrivit Casei Județene de Pensii Prahova, nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.
Ajutorul financiar nu se va lua în calcul nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear.