- Publicitate -

Val de ninsori și vreme rece în Prahova. Prognoza ANM în primele săptămâni din ianuarie 2025

După câteva zile cu temperaturi mai ridicate față de cele normale, meteorologii au anunțat o nouă răcire, dar și un val de ninsori, în special în zona de munte. Vremea va fi rece, în weekend, la Ploiești, și nu este exclus să avem parte de un val de precipitații, care se vor întinde și pe parcursul săptămânii viitoare

La Ploiești, în weekend, sunt anunțate temperaturi maxime de 6 grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa la 2… 3 grade Celsius.

- Publicitate -

Dacă la Ploiești, sâmbătă, sunt anunțate ploi, la munte, la altitudini de peste 1500 de metri precipitațiile se vor transforma, treptat, în lapoviță și ninsoare.

Cum va fi vremea în săptămâna 23.12.2024 – 30.12.2024

Valorile termice, potrivit ANM, vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, dar și ușor mai coborâte în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

- Publicitate -

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, precum și în extremitatea de vest a țării, dar și local deficitar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Cum va fi vremea săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025

Temperaturile medii, potrivit ANM, vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în zonele montane și local în cele centrale, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.

„Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și în cele extracarpatice”, a anunțat ANM.

- Publicitate -

Cum va fi vremea în săptămâna 06.01.2025 – 13.01.2025

Temperatura medie a aerului, potrivit ANM, va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

„Regimul pluviometric va putea fi ușor excedentar în nordul, centrul și estul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval”, a anunțat ANM.

Cum va fi vremea în săptămâna 13.01.2025 – 20.01.2025

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

- Publicitate -

„Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile”, a anunțat ANM.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Solidaritate. O companie de apă ajută mai multe primării și firme în criza apei

Criza apei din Prahova afectează peste 100.000 de locuitori,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -