Elena Mateescu, directorul general al ANM, a anunțat că vremea se va încălzi în perioada următoare, iar de Paște vom avea temperaturi maxime de până la 24 de grade.
„Fenomenele au fost deja în linii mari, vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară, comparativ cu săptămâna pe care o încheiem, pentru că valorile de temperaturi la nivelul maximelor se vor situa între 8 până la 17 grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și Dobrogea”, susține directorul ANM.
Vremea de Paște
În perioada sărbătorilor de Paște vorbim de o vreme caldă în toate regiunile, în special în jumătatea de sud-est, cu maxime cuprinse în general de la 22 până la 24 de grade, inclusiv în Capitală vom avea o vreme caldă, unde așteptăm maxime termice de 22 până la 24 de grade și este posibil să vorbim și de posibilitatea ca la nivel local să mai consemnăm și precipitații în cantități nesemnificative.
Potrivit prognozei de la acest moment, în weekend-ul de Paște, la Ploiești, vor fi 18 grade Celsius sâmbătă și 17 grade Celsius în Duminica Paștelui.
