Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit până pe 30 octombrie, mai ales noaptea, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 12…14 grade și de minime a căror medie se va situa între 1 și 3 grade. De săptămâna viitoare, la munte, probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată doar în intervalul 4 – 7 noiembrie.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, în această săptămână, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit. De la temperaturi de 20 de grade Celsius, pe timpul zilei, se va ajunge la valori negative.
La Ploiești, mercurul în termometre va urca ziua la valori de 16 grade Celsius, în timp ce noaptea minimele vor ajunge la 1… 2 grade Celsius.
Apoi, potrivit ANM, în intervalul 1 – 4 noiembrie, vremea va deveni caldă raportat la normele climatologice ale acestei regiuni, cu o medie a maximelor termice de 17… 20 grade și a minimelor de 7…9 grade.
„Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 13…14 grade și minime de 5…6 grade, valori apropiate de cele normale în prima decadă a lunii noiembrie.
Probabilitatea pentru ploi slabe la nivel local va fi mai ridicată doar în intervalul 4-7 noiembrie, iar în restul zilelor celor două săptămâni vor fi doar cu totul izolat burnițe”, a anunțat ANM.
La munte, sfârșitul lunii octombrie aduce temperaturi negative, în special la altitudini de peste 1800 m, unde se vor atinge valori de -7…-8 grade Celsius.
Până pe 29 octombrie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 6…8 grade, iar vremea se va încălzi ușor, iar media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană va atinge 10…11 grade în intervalul 30 octombrie-2 noiembrie.
„Ulterior se estimează o scădere treptată a valorilor termice diurne astfel încât pe 7 noiembrie media maximelor va ajunge la 4…5 grade.
Media temperaturilor minime va fi ușor negativă, între -3 și -1 grad, în intervalul 25-28 octombrie și pe 7 noiembrie, iar în celelalte nopți ale celor două săptămâni va avea valori de 1…4 grade.
În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic precipitații mai ales ploi, local moderate cantitativ în intervalul 4 – 7 noiembrie”, a precizat ANM
