Meteorologii au emis o nouă atenționare de risc mare de avalanșe în Munții Bucegi. La peste 1800 m, stratul însemnat de zăpadă depusă în ultimele zile depășește pe alocuri 40-50 cm și este instabil, fiind depus peste stratul vechi consolidat și stabil, a anunțat ANM.
Atenționarea de risc mare de avalanșe în Munții Bucegi este valabilă sâmbătă, 20 martie, până la ora 20.00.
Astfel, potrivit ANM, „în zonele adăpostite depunerile sunt mai consistente, iar în cele înalte sunt formate plăci recente de vânt”.
„Atât spontan, cât mai ales la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind amplificat în zonele cu depozite mai importante sau cu plăci de vânt”, a precizat ANM.
Potrivit meteorologilor, „sub 1800 m altitudine, stratul de zăpadă nou depus atinge local 30-40 cm și izolat chiar 50-60 cm. Acesta este depus peste stratul vechi, consolidat. Pe pantele suficient de înclinate, stratul consistent de la suprafață poate aluneca peste cel vechi, atât spontan, cât și la supraîncărcări slabe, ducând la declanșarea de avalanșe medii și izolat chiar mari”.
