- Publicitate -

Ploaie cu tunete și fulgere la Ploiești. Prahova se află sub cod galben

Luna martie se dovedește a fi cu totul atipică. În Prahova este valabil un cod galben de ploi, dar și de ninsori în zona de munte. Precipitațiile nu au ocolit, luni noapte, nici Ploieștiul. Nu au lipsit fulgerele și tunetele, specifice mai degrabă unei luni autentice de vară. Singura diferență a fost dată de temperaturile atmosferice.

Codul galben de ploi, dar și de ninsori la munte este valabil, în mai multe județe, inclusiv în Prahova, până miercuri, 17 martie, ora 20.00.

Meteorologii au anunțat că vor fi precipitații însemnate cantitativ, iar în acest interval se vor acumula cantități de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp.

La Ploiești s-au înregistrat, luni noapte, nu doar precipitații abundente, ci și tunete și fulgere. Același fenomene au fost înregistrate în mai multe zone din Prahova.

Potrivit ANM, pe durata atenționării, în zona de munte, precipitațiile se vor treptat în lapoviță și ninsoare, iar la peste 1800 m se va depune un nou strat consistent de zăpadă.

Citește și: Vin ploile! Prognoza meteo pentru Prahova din următoarele două săptămâni

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi