- Publicitate -

Sindicaliștii din Sănătate declanșează proteste, la Ploiești, nemulțumiți de înghețarea salariilor

Federația Solidaritatea Sanitară declanșează proteste pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din sănătate. La Ploiești, protestul este programat marți, 12 ianuarie, între orele 12.00 – 13.00.

Comisia de autorizare a adunărilor publice de la Ploiești a avizat favorabil cererea Sindicatului Județean Sanitas Prahova, care intenționează organizarea unui protest marți, 12 ianuarie, între orele 12.00 – 13.00, în fața Prefecturii Prahova. Astfel de acțiuni sunt organizate și la nivel național.

- Publicitate -

Președintele Sindicatului Județean Sanitas Prahova, Dan Victor Stroe, a anunțat că principala nemulțumire o reprezintă nerespectarea legii cu privire la drepturile salariale.

„Oamenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți cu privire la nerespectarea drepturilor salariale. Principala nemulțumire este refuzul Guvernului de a respecta legea și de a acorda salariile cuvenite în anul 2021 salariaților din Sănătate și Asistență socială”, a precizat Dan Victor Stroe.

- Publicitate -

Consiliul Național al Federației Sanitas a aprobat, încă din 5 ianuarie 2021, o listă de revendicări.

Prima revendicare o reprezintă aplicarea Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pe lista de revendicări mai figurează stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată, dar și acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.

- Publicitate -

Calendarul acțiunilor de protest include lansarea unei petiții on-line pentru susținerea aplicării prevederilor Legii 153/2017 și exceptarea salariaților din Sănătate și Asistență Socială de la prevederile art. I din OUG 226/2020, dar și solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniștrii responsabili pentru deblocarea situației create.

La nivel național, marți, 12 ianuarie, vor fi organizate pichetări/mitinguri, între orele 12.00 – 13.00, de către organizațiile Sanitas, în fața prefecturilor județene, dată la care se va solicita convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.

Totodată, calendarul acțiunilor de protest vizează pichetarea sediilor Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernului și Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

- Publicitate -

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) – Frăția a anunțat, vineri, că va susține orice acțiune sindicală întreprinsă de Federația Sanitas din România, până la soluționarea revendicărilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -