Centrul Infotrafic a anunțat, luni dimineață, că se circulă în condiții de vizibilitate redusă, din cauza ceții, pe mai multe artere de circulație, inclusiv pe Autostrada A3 București – Ploiești.
Ceața își face simțită prezența, luni dimineață, pe mai multe artere de circulație, la nivel național, din județele Argeș, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Suceava, Iași, Sălaj, Cluj și Mureș, precum și pe autostrăzile A1 București – Pitești și A3 București – Ploiești, potrivit Centrului Infotrafic.
Din cauza ceții, vizibilitatea este redusă, pe alocuri sub 50 de metri.
„Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, să folosească luminile de ceață din dotarea autovehiculelor, să mărească distanța de siguranță între vehicule și să evite manevrele riscante, cum sunt depășirile în condiții de vizibilitate mult diminuată”, a anunțat Centrul Infotrafic.