Ministerul Apărării Naționale a confirmat sâmbătă doborârea unei a doua drone intrate în spațiul aerian românesc. Potrivit autorităților, drona a fost observată de sistemele de supraveghere radar la ora 08.22 și a fost doborâtă într-o zonă nepopulată, în apropiere de granița cu Ucraina, într-o misiune la care au participat două aeronave F-16.
Dispozitivul a fost doborât de același pilot român de F-16 care a doborât vineri drona de la Buzău.
„În această dimineață, la 08:22, același pilot român, aflat la manșa aceleiași aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, ajutat de același coleg, a doborât o a doua dronă intrată în spațiul aerian al României. Drona a fost doborâtă deasupra unei zone nepopulate din proximitatea frontierei cu Ucraina”, au transmis reprezentanții MAPN.
