consiliul_local_campina_7a4b8.jpg

Începutul de an vine cu facturi mai mari la gunoi pentru câmpineni. Consilierii locali au aprobat tarifele propuse de operatorul de salubritate. Acestea sunt diferențiate, iar cei care nu vor colecta selectiv deșeurile vor avea de plătit mai mult.

Modul de formulare a proiectului de hotărâre privind aprobarea tarifelor utilizatorilor serviciului de salubrizare prestat de SC Floricon Salub SRL pentru colectarea, transportul și sortarea deșeurilor reciclabile a iscat o serie de controverse în rândul aleșilor locali câmpineni.

Aceștia au spus că nu se înțelege din proiect cât vor avea de plătit persoanele fizice și juridice pentru ridicarea gunoiului. Astfel, pentru a nu retrimite proiectul la comisia de specialitate care l-a inițiat, aleșii au recurs la amendamente prin care să fie clar pentru toată lumea ce aprobă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Astfel, cetățenii care vor colecta selectiv deșeurile reciclabile vor avea de achitat o factură de 14,98 lei/pers/lună, iar cei care le vor aduna în continuare amestecat vor plăti 19,33 lei/pers/lună. Tarifele includ TVA.

În cazul firmelor, pentru respectarea sortării gunoiului, tariful va fi de 122,92 lei/m3 /lună (fără TVA), iar pentru cazurile în care gunoiul va fi depozitat amestecat, tariful va fi de 136,25 lei/m3 /lună (fără TVA).

Pentru instituțiile publice, noile tarife sunt de 119,62 lei/m3 /lună (fără TVA) în cazul selectării deșeurilor reciclabile, iar pentru cele care nu respectă această regulă, tariful va fi de 132,95 lei/m3 /lună (fără TVA).

Primarul Horia Tiseanu a propus ca, pentru moment, facturile cu taxa penalizatoare să nu fie aplicate întrucât mai sunt o serie de lucruri de pus la punct, printre care și informarea corectă, clară a cetățenilor, mai ales a celor de la blocuri, acolo este cea mai mare problemă în colectarea selectivă a gunoiului.

Pe de altă parte, în cadrul ședinței a fost adusă în discuție și problema societăților comerciale care depozitează gunoaiele la platformele de la blocuri. În acest caz, consilierii i-au cerut operatorului de salubritate să întreprindă împreună cu firmele o strategie pentru depozitarea și ridicarea acestor deșeuri, să fie încheiate niște contracte, astfel încât să fie remediată și problema aruncării gunoiului de către societățile respective la containerele aparținând asociațiilor de proprietari.

Cât despre sacii speciali care n-au mai ajuns la cetățeni în ultima lună, aceștia vor fi predați personal de către angajații Floricon sau vor fi lăsați în cutiile de scrisori, iar acolo unde acestea nu există, vor fi lăsați în curți.
Chiar dacă această campanie de reciclare selectivă a plecat timid, iscând o serie de discuții, Florin Constantinescu, directorul Floricon, a declarat că, la nivelul Câmpinei, cantitatea de colectare a deșeurilor reciclabile se situează la 33%, ceea ce reprezintă un procent promițător.

Foto:

consiliul_local_campina_6b6ae.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg