Când vrem un strop de natură, de autentic, de rural, de informație, de curiozitate, putem să alegem câte un lod din județ, altul decât Valea Prahovei, unde să ne petrecem câteva ore colindând, admirând, întrebând etc. Unul dintre cele pe care le recomandăm este comuna Jugureni, situată în estul județului, la granița cu Buzăul.
O așezare rurală izolate, fără resurse naturale importante și cu o populație îmbătrânită. Însă tocmai aceste aspecte i-au păstrat zonei acel element al satului autentic românesc, unul pe care-l știm din copilăria noastră sau din poveștile alor noștri. Probabil, din cauza depopularizării, în curând cele patru sate ale comunei (Boboci, Jugureni, Marginea Pădurii și Valea Unghiului) au toate șansele să rămână asemenea cătunului Poiana Trestiei din Cosminele, unde te uiți lung să zărești picior de om.
În prezent, conform ultimului recensământ, cel din 2011, aici mai sunt 613 locuitori, însă ținând cont că s-a scurs ceva vreme de atunci, este posibil ca, în prezent, cifra să fie mult mai mică .
Este o comună de deal, acoperită de legendă, situată pe crestele Subcarpaţilor de Curbură, loc de tranziţie între Vârful lui Ciortea (609,2 m), Muchea Greabănului (561 ,5 m) şi Istriţa (749 m). Este un castel al apelor, o Elveţie în miniatură, din care izvoare mici şi mari pleacă spre nord, spre sud sau spre vest dând naştere unor pâraie care poartă numele Nişcov, Schei, Puturoasa, Tohăneanca, Tohăneasca.
Aşezarea este străjuită de vârful Jugureni înalt de 595,7 m, după cum găsim în cartea „Jugureni, între mit și pamflet“ a lui Viorel Șoldea.
Comuna Jugureni este situată în estul județului Prahova, iar dincolo de ea sunt pădurile sau dealurile greu accesibile ale Buzăului. De fapt, există două drumuri de legătură cu județul vecin, dar unul este aproape impracticabil, iar altul, asfaltat în urmă cu 15-18 ani, nu prea și-a găsit utilitatea deși zona este una absolut fermecătoare ca peisaj! Turismul are însă atâtea altele de explorat și exploatat încât n-a găsit răgaz să ajungă și în această parte de lume uitată. Poate că nici nu sunt oferte suficiente, care să placă turistului modern, este concluzia trasă de lumeasatului.ro
Prima atestare documentară a localității este din 8 iunie 1536, când Radu Paisie întărea, printr-un hrisov, ocine în Jiliște, Bătești, Jugureni și Văcărești. Comuna s-a numit întâi Runceni, apoi Jigorani. Cele patru sate sunt situate relativ departe de centrul așezării. Interesant este că la Boboci, deunăzi vreme, au existat niște băi termale, dar nu se știe prin ce împrejurare acestea au ajuns în proprietatea orașului Mizil. La un moment dat, unul dintre primari promitea investiții europene record, vorbind cu emfază despre realizarea aici a unui Karlovy Vary românesc!
Bineînțeles că din acest plan fantezist nu s-a ales nimic! Oamenii locului spun că încă de la 1825 aici a funcționat prima stațiune balneară din Țara Românească, pe terenurile unui oarecare boier Crăciunescu, având șapte izvoare de ape sulfuroase. În 1828 locul a devenit cunoscut grație unei vizite a domnitorului Grigore al IV-lea Ghica, iar pe timpul ocupației rusești armata țarului a utilizat băile pentru îngrijirea răniților din Războiul Crimeei. Stațiunea a înflorit până prin 1866, perioadă în care a fost construit și un hotel. Când au fost băile și infrastructura abandonate și distruse nu se mai știe; cert este că Jugureni a ratat șansa de a fi cunoscută prin repunerea în valoare a acestor băi, mai spune lumeasatului.ro
Șapte obiective din comuna Jugureni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local. Dintre ele, unul este un sit arheologic, aflat „la Biserică”, lângă satul de vacanță din Boboci, sit ce cuprinde urmele unei așezări din Epoca Bronzului și de necropole din perioada Latène, secolele al IV-lea–al VII-lea e.n. și din Evul Mediu.
Alte cinci sunt monumente de arhitectură: casele Ana Mihai (prima jumătate a secolului al XIX-lea) și Elena Constantinescu (începutul secolului al XX-lea) din satul Jugureni; și casele Gheorghe Stan (începutul secolului al XIX-lea), Petre Crăciun (sfârșitul secolului al XIX-lea) și Eleonora Petcu (începutul secolului al XX-lea), ultimele trei din Marginea Pădurii. Al șaptelea obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, este o cruce de pomenire din piatră (1783–1786) aflată la „Fântâna Mărului” în satul Jugureni (sursa: wikipedia.ro).
Dar acolo unde nu a lucrat mâna omului, a fost natura cea care a făcut artă din „piatră seacă“. În nord-estul satului Jugureni, la punctul Piatra, pe culmea sud-estică a dealului Mălinului se află un sistem de bulgări de piatră de dimensiuni diferite unii cât roţile unui Trabant, altele cu latura de peste un metru şi jumătate.
„Peisajul se aseamănă cu cel existent astăzi în zona nordului calcaros al Angliei, sau în Ţara Galilor cu loturi acoperite de păşune, delimitate de oameni cu şiruri de bulgări din calcar albe sesizabile cu uşurinţă din elicopter datorită contrastului alb verde.
În partea răsăriteană a „construcţiei”, căci despre aşa ceva cred că este vorba, se află o cruce căreia oamenii îi spun Crucea Ciumei, Crucea Albă. N. Stoicescu oferă monumentului simbol creştin numărul 393, iar celebra Listă din 1950 o imortalizează cu nr. 370, etichetând-o Crucea Ciumei.
Crucea este din granit şi are ornamente. Adjectivul Albă se datorează poate coloritului rocii din care e făcută, materialului pietros din jur sau poate chiar ciumei care a făcut ravagii în perioada anterioară ridicării ei sau după aceea. Zona a preluat numele acestui simbol creştin. Alţii îi spun locului însă Piatra Sfatului sau Piatra Cislăului ori mai simplu Piatra”, scrie Viorel Șoldea în lucrarea amintită mai sus.
În prezent, locuitorii dispun de drumuri asfaltate în proporție de 50%, 11 km de rețea de apă potabilă, o școală, o grădiniță, un dispensar, un cămin cultural cu bibliotecă, 4 biserici și, atenție, o bază sportivă multifuncțională. O investiție „ca nuca-n perete“, ținând cont că școala mai numără maximum 30 de elevi.
Sursa foto: „Jugureni, între mit și pamflet“ – Viorel Șoldea și https://monumenteprahova.ro/
