fbpx

robotica.jpgCreație, originalitate, inteligență, multe cunoștințe tehnice și dorința de joacă. Sunt ceea ce au în comun cei opt membri ai echipei de robotică „DIMCANRO” a Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. Tinerii au participat în week-end la meciurile demonstrative de robotică, desfăşurate la Şcoala Americană din Bucureşti. O pregătire importantă pentru competițiile oficiale care încep în martie.

În cadrul întâlnirilor, liceenii militari şi-au testat robotul pe care l-au construit şi programat chiar ei, sub mentoratul profesorului Sorin Mischie, pentru cel de-al treilea sezon al celebrei competiţii „First Tech Challenge”, potrivit informațiilor de pe pagina de facebook a Colegiului.

“Meciurile demonstrative la care am participat în cadrul DEMO-ului ne-au oferit posibilitatea de a observa ce trebuie îmbunătăţit la RO010 până la etapa regională. Am luat notiţe, am văzut cum se comportă robotul în teren, ne-am antrenat alături de alte echipe şi suntem gata să dăm upgrade ideilor care ne permit să ducă RO010 în finală”, a spus elev caporal Justina Tancău, singura fată din echipă. Tânăra se ocupă de imagine şi de tot ce ţine de marketing, desenează schiţele pentru robot şi alături de alt coleg îl conduce.

Dacă acum totul a fost privit ca un antrenament sau o joacă, în martie încep emoțiile competițiilor oficiale. Cantemiriștii vor fi provocaţi să-şi arate abilităţile tehnice şi inginereşti, creativitatea, priceperea şi perspicacitatea, pasiunea lor pentru robotică.

Pe lângă proba jocului, elevii trebuie să prezinte un caiet tehnic în care sunt descrise proiectarea, construcția și programarea robotului. Acesta este scris în limba engleză de Justina.

Tânăra a avut parte și de un moment-surpriză din partea colegilor, care i-au oferit un tort  cu ocazia aniversării majoratului.

Finala naţională are loc în a treia decadă a lunii martie, iar primele patru echipe vor pleca în SUA.

În acest an, tema competiţiei internaţionale este FTC ROVER RUCKUS, participanţii având misiunea de a crea roboţi pentru explorarea altor planete.

Sursă text și foto: facebook Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza

robotica.jpg

51351562_2476224325784647_1900690119887683584_n.jpg

51429122_2476224649117948_3983537898812080128_n.jpg

robotica1.jpg

robotica2.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg