Aflat în administrarea SGU Ploiești, stadionul Ilie Oană, construit în 2011 cu 18 milioane de euro, se degradează. La loje plouă și au apărut fisuri, mai multe becuri ale instalației de nocturnă sunt arse, iar igienizarea grupurilor sanitare se face cu apă chioară, de la robinet. În plus, gazonul nu a mai beneficiat de tratamentele speciale de iarna trecută, riscul de a fi năpădit de buruieni fiind foarte mare.
Botezat de presa sportivă drept OZN Arena, stadionul Ilie Oană, dat în folosință în toamna anului 2011, are 15.000 de locuri și a costat 18 milioane de euro. După numai patru ani de folosință, stadionul începe să dea semne de oboseală, nimeni din conducerea SGU nefiind interesat să ia măsuri! Pe forumul doarpetrolul.ro au fost publicate fotografii cu starea deplorabilă a "bijuteriei" sportului ploieștean însoțite de următoarea scrisoare deschisă adresată de suporteri autorităților locale:
"Supun atentiei tuturor petrolistilor un subiect delicat. Dar si tuturor contribuabililor ploiesteni din ai caror bani s-a construit acest stadion superb, acest templu al nostru, al tuturor. Si acum, intrebarea-cheie : Cine este proprietarul lui ? Nu cumva Primaria Municipiului Ploiesti ? Adica un proprietar care cere o chirie nesimtita pentru utilizarea acestui bun al sau ? Cum acest proprietar isi intretine stadionul prin nepasare si nesimtire ? Nu are bani pentru asa ceva sau a adoptat ceva pentru care nu simte nimic ? Doreste sa-si exercite dreptul de proprietar si administrator asupra unei ruine in curand ? Ce face un proprietar cu casa lui, o lasa in paragina ? Amintesc Primariei ca acest stadion a fost construit pentru PETROLUL si suporterii lui din banii nostril, asa ca ar fi bine sa inteleaga ca are o mare responsabilitate in acest sens. Sau aceasta responsabilitate se termina la fiecare patru ani ? Sunt prea multe intrebari ? Atunci sa trecem la fapte si incerc, cu permisiunea voastra, o scurta radiografie a starii de degradare a stadionului “Ilie Oana”.
Pana si cele doua embleme cu FCP sunt deteriorate. Chiar acolo unde se iau interviuri-flash, unde se vede in intreaga tara. Peretii exteriori ai tribunei oficiale sunt mazgaliti si prezinta crapaturi avansate.
De cum intri pe usile tribunei oficiale esti intampinat de un miros respingator de urina uscata . Exista multe crapaturi in peretii scarilor de acces la zona oficiala.
In zona lojelor sunt pereti plini de mucegai si bucati de tavane aparente sunt lipsa sau patate de infiltrari de apa care au lasat zoaie pe pereti si pe geamurile de exterior.
Aspectul general este de degradare totala , albul peretilor deja nu mai este alb. Granitul pardoselilor etajelor este lipicios si murdar . Se pot observa multe denivelari in zona de mocheta sintetica din fata bancilor de rezerva , adevarate gropi create de afundarea pavelelor. La tribuna a II-a cat si la peluze peretii sunt mazgaliti cu tot felul de slogane . grupurile sanitare sunt murdare iar din cauza lipsei hartiei igienice indelungate au aparut pe peretii cabinelor WC tot felul de semne si picturi apartinand civilizatiei preistorice, colorate in maron.
Am fost cu totii obisnuiti cu alte standarde dar se pare in ultimile 2 luni totul s-a dus de rapa .
La ultimul meci am avut senzatia ca suprafata de gazon nu mai era luminata corespunzator si dupa meci am avut curiozitatea sa fac o evaluare a tuturor lampilor de la nocturna si… surpriza . 9 lampi erau stinse . Se pare ca si situatia scaunelor estre catastrofala . Se vedea , dupa ce majoritatea suporterilor parasise stadionul, multe zone fara scaune sau doar resturi de scaune . Iarba a invadat pavelele din zonele de circulatie din fata tribunei a II-a sau din spatele portilor.
Si ar mai fi ceva : Voua va place cum arata gazonul ? Dupa parerea mea este jalnic.
Dati-mi voie sa ma intreb din nou: Ce se intampla cu stadionul nostru? Cine isi bate joc de averea poporului ploiestean ? De cei 18 milioane de euro ?"
2. Deocamdata ma opresc aici. Data viitoare, starea gazonului si altele.
Ne este indiferent ?
3. Ajunge stadionul ca si echipa…
4. Imaginile sunt de neimaginat pentru o cladire noua.
Cred ca ar trebui facuta o scrisoare deschisa semnata de reprezentatii asociatiilor si ligile suporterilor catre Primarie: sa investeasca ceva bani in reabilitarea stadionului. Pe langa primarie, ar trebui transmisa si mass media; poate asa: se sensibilizeaza cineva din Primarie, ca doar la anul sunt alegerii…
5. In ritmul asta,in 10 ani va fi o ruina de stadion.Totusi am si unele dubii in privinta calitatii lucrarilor executate.
6. Si eu am aceleasi dubii privind calitatea lucrarilor, dar intreb si eu, in momentul preluarii stadionului, nu au constatat acest lucru ? Sau erau simpli amatori pusi pe capatuiala ?
7. mi-e rusine ca ploiestean si petrolist.
8.Poate au facut sa arate bine atunci,nu sa si reziste.Nu e musai ca toate materialele de pe facturi sa fi fost folosite pentru stadion.Oricum,e imposibil sa nu mai fi "ciupit" din buget pe colo-colo.
9, as accepta pana si sa fure hotii cand fac un asemnea proiect, dar macar sa nu faca treaba de mantuiala. Imbogatiti-va hotilor, dar macar lasati ceva solid in urma.
Asta e stadion demn de "supranumele" OZN arena? Chiar in lumea jobenarilor si popcornistilor atat de detestati asta e o rusine.
Chiar si in lumea celor care cred mai mult in capatuiala decat in spiritul petrolist ce se intampla este o tampenie….
…care ne duce cu gandul pana la urma la balcanismul de care nu vom scapa se pare niciodata. Pentru ce s-a facut o investitie de atatea milioane de euro daca nici dupa 3 ani si echipa si stadionul se duc de rapa? Cat de fraieri trebuie sa fim toti ca ploiesteni sa ajungem in halul asta (stiu ca nu e o problema singulara a ploiestenilor – si la Cluj si in alte parti s-au facut investitii de astea futile).
10. Au o scuză, nu a fost chiria plătită. :cartonas:
11, STADIONUL ILIE OANĂ A RĂMAS FĂRĂ GARANŢIE, DIN VINA PRIMĂRIEI!
12. atata timp cat noi la ora actuala nu avem primar nu ma mai mira nimic
numai in Romania se poate intampla asa ceva
rusine…
13. In ritmul asta,in 10 ani va fi o ruina de stadion.Totusi am si unele dubii in privinta calitatii lucrarilor executate
Si eu am aceleasi dubii privind calitatea lucrarilor, dar intreb si eu, in momentul preluarii stadionului, nu au constatat acest lucru ? Sau erau simpli amatori pusi pe capatuiala ?
intreaba-l pe Volo, sigur el stie ce si cum !
14. Mai este un moment, cel in care acest stadion a fost preluat de catre actualul proprietar si la asta am dorit sa ma refer.
