Petrolul debutează duminică în noul sezon cu un meci dificil, urmând a întâlni, acasă, Dinamo, de la ora 19.30. Va fi primul meci pentru noul antrenor, portughezul Ricardo Sousa, care îl înlocuiește pe Mehmet Topal, dare și prima confruntare pentru mulți dintre fotbaliștii nou veniți.
„Toți jucătorii au venit cu aprobarea mea ”, a punctat Sousa, care a anunțat și care este obiectivul echipei.
„Să stăm în prima ligă e ce ne propunem. Echipa e nouă, are jucători noi, e un proiect nou. Orice proiect solid are nevoie de timp. Cred că dacă ne menținem în Superligă va fi ca o victorie. An de an, clubul a trăit prin fani și așteptăm și acum să ne dea o energie suplimentară”, a mai spus tehnicianul de 47 de ani, care a recunoscut că echipa nu e închegată.
„Mai avem nevoie de meciuri, dar asta nu va fi o scuză. Trebuie să o luîm pas cu pas, partidă cu partidă, ca să obținem ce ne-am propus. Nu va fi ușor, dar nici imposibil”, a mai punctat Ricardo Sousa.
Din cauza problemelor administrative, legate de de dreptul de muncă, fotbaliștii extra-comunitari nu au obținut vizele de lucru, ceea ce face ca Alejandro Bran (Costa Rica) sau Calal Huseynov (Azerbaidjan), fotbaliști de națională să nu poată juca împotriva celor de la Dinamo.
Duminică, în prima etapă, Petrolul ar putea arăta astfel: Zima – Căpuță, Papp, Zaian (Malula), Dumitrescu – Hanca, Vega – Paraschiv (Leescu), Leo Teixeira, Rodrigo Martins –Nlundulu (Chică Roșă)
Programul primei etape:
Vineri, 17 iulie
Ora 18.30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21.30 FCSB – FC Argeș
Sâmbătă, 18 iulie
Ora 18.30 Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj
Ora 21.15 Universitatea Craiova – UTA Arad
Duminică, 19 iulie
Ora 17.00 Universitatea Cluj – Farul Constanța
Ora 19.30 Petrolul Ploiești – Dinamo
Luni, 20 iulie
Ora 18.30 Corvinul Hunedoara – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 FC Rapid – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.
Biletele pentru meciul cu Dinamo au fost puse în vânzare la următoarele prețuri:
- Peluze: 25 lei
- Tribuna 2: 45 lei
- Tribuna 1: 65 lei
- Tribuna 0: 90 lei
