Jucătorul Rapidului, Rareș Pop, va evolua pentru Petrolul Ploiești până la finalul acestei ediții de SuperLiga.
Anunțul a fost făcut de clubul Rapid, în această seară: „Rareș Pop continuă acest sezon la Petrolul, sub formă de împrumut, până la finalul stagiunii.”
„Doresc Rapidului să aibă parte de cât mai multe reușite, iar suporterilor de cât mai multe momente fericite alături de echipă! Oriunde, oricând, Rapid!”, a transmis Rareș Pop.
Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a evoluat în nouă meciuri pentru Rapid în acest sezon, reușind un gol și două pase decisive.
Rareș Pop este al doilea jucător al Rapidului împrumutat la Petrolul, după Cristian Ignat.
Reamintim că, în această seară, Petrolul a anunțat vânzarea lui Robert Sălceanu la Rapid.
UPDATE Clubul Petrolul a făcut, la rândul lui, anunțul: Oficial: Rareș Pop va evolua, până la vară, pentru FC Petrolul Ploiești!
Venit sub formă de împrumut de la Rapid București, Rareș Mihai Pop (20 ani, 1.77 metri) joacă în banda dreaptă, și are, deja, 95 de meciuri disputate în Superliga, pentru UTA și Rapid, dar și 12 goluri marcate. De altfel, Pop a avut parte de un debut timpuriu pe prima scenă fotbalistică a țării, în octombrie 2022, la vârsta de doar 17 ani!
