- Publicitate -

Petrolul – Universitatea Cluj, pe „Ilie Oană”. Cât costă biletele

Petrolul se pregătește pentru o nouă confruntare, programată duminică, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de data aceasta cu Universitatea Cluj. În timp ce „lupii vor să se distanțeze de „zona minată”, adversarii încă speră la un loc în play-off.

- Publicitate -

Echipa ploieșteană se pregătește pentru ultima apariție din acest an pe Ilie Oană, în meciul de duminică, 14 decembrie, de la ora 15.39, cu Universitatea Cluj.

„O partidă ce se anunță extrem de interesantă, în care se vor afla față în față două formații care traversează o formă bună în campionat, dar care au, în același timp, obiective oarecum diferite.

- Publicitate -

„Lupii” caută să se distanțeze de zona „minată” a ierarhiei, în vreme ce „șepcile roșii” încă speră la un loc de play-off, apropiindu-se, după ultimele rezultate, de treapta a 6-a a ierarhiei”, a anunțat FC Petrolul Ploiești.

Biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, pe https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/ și www.entertix.ro, iar de la casa stadionului „Ilie Oană” vor putea fi procurate astfel:

  • Vineri, 12 decembrie: 10.00 – 14.00
  • Sambata, 13 decembrie: 14.00 – 18.00
  • Duminică, 14 decembrie: 09.00 – 16.15.

Care este prețul biletelor

  • Peluze: 15 lei
  • Tribuna 2: 30 lei
  • Tribuna 1: 40 lei
  • Tribuna 0: 70 lei

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -