- Publicitate -

Festival inedit de șah la Ploiești, pe Bulevardul castanilor

Primăria Ploiești, în parteneriat cu Federația Română de Șah și Asociația Județeană de Șah Prahova, organizează un inedit concurs de șah.

Evenimentul se va desfășura duminică 15 iunie, începând cu ora 10:00, pe Bulevardul Independeței, în cadrul acțiunilor sub egida ”Republica de sub castani”.

Inițiatorul proiectului este Constantin Țurlea, cel care a reușit să transforme șahul într-un fenomen social, în tândul copiilor din Prahova. Detalii aici: Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Concursul se desfășoară sub deviza „Ai încredere și acționează ca și cum ar fi imposibil să eșuezi”, care reprezintă îndemnul care îi animă pe toți cei dornici să participe.

Turneele vor reuni sportivii care vor juca strict cu elevi din aceeași clasă, într-o sărbătoare în care participanții se vor întrece în idei bine gândite pe parcursul a șase runde, timp de cinci minute, beneficiind de încă trei secunde după fiecare mutare efectuată.

Iscusința minții, rapiditatea și ingeniozitatea sportivilor va fi răsplătită, astfel încât primii șase participanți la fiecare categorie de turneu vor fi premiați.

Înscrierile sau detalii despre turneu pot fi obținute prin telefon, mesaj sau whatapp la numărul 0730847595. Pentru o bună organizare rugăm înscrierile din timp la numărul amintit.

”Așadar, ne vedem cu mult drag duminică 15 iunie ora 10:00 pe Bulevardul cu Castani pentru un spectacol de succes al sportului minții!” este mesajul organizatorilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi