- Publicitate -

Hermannstadt-Petrolul. Meciul pentru primul loc din play-out

Rezultatele din ultima etapă le-au adus pe FC Hermannstadt și pe FC Petrolul în situația, puțin aniticipată imediat după startul fazei play-out, de a-și disputa locul șapte chiar în meci direct. Duelul dintre cele două formații se va disputa vineri, la Sibiu, de la ora 20.30.

Cu moralul refăcut după succesul cu Sepsi Sf. Gheorghe, „lupii” merg la Sibiu deciși să nu scape ocazia de a se cocoța în fotoliul de lideri ai play-out-ului. Hermannstadt a pierdut, surprinzător, în etapa trecută în fața „lanternei” Gloria Buzău, astfel încât diferența dintre cele două formații s-a redus la doar un singur punct.

- Publicitate -

„Este o deplasare foarte grea, dar dacă vrem să terminăm pe prima poziție în play-out, atunci trebuie să câștigăm neapărat la Sibiu. Ca să zicem așa, este una dintre finale, pentru că cine se va impune va avea, evident, un avantaj important în lupta pentru locul 7”, a spus Mehmet Topal. „I-am analizat, știm că au și punct slabe, dar și puncte tari. Dar, ne-am pregătit bine și știm ce avem de făcut, acum însă trebuie să și aplicăm pe teren ceea ce am lucrat la antrenamente. Așa cum am mai spus, filozofia noastră este aceea de a juca doar la victorie, indiferente de adversar”, a continuat tehnicianul turc.

În partidele disputate în sezonul regulat, Petrolul a ieșit în avantaj, după 4-1 la Ploieși și 1-1 la Sibiu. „Nu mai seamănă meciuri de atunci cu cele din play-out, pentru că în această fază toate echipele au mare nevoie de puncte. Cine va fi mai concentrat, acela va avea prima șansă”, a mai spus Topal, aflat pe banca „lupilor” la prima dintre aceste două întîlniri.

- Publicitate -

Partida de la Sibiu va începe în această seară la ora 20.30 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Radu Petrescu (București) – Radu Adrian Ghinguleac (București) și Nicușor Marin (Suseni, Argeș). Arbitru de rezervă: Ana Maria Terteleac (Berceni, Ilfov). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari). Arbitru AVAR: Mihăiță Necula (București). Observatori: Adrian Vidan (București, pentru arbitraj) și Imilian Șerbănică (Bragadiru, pentru organizare). sursa: fcpetrolul.ro

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Ne informati si pe noi ploiestenii care va citim, ce se intampla la echipa Petrolul Ploiesti?? Pe Hotnwis(sau cam asa) scrie ca aceasta are datorii de 6 milioane de euro la ANAF, FRF, JUCATORI, ETC., si este pe punctul de a fi desfiintata! Noi aflam de la altii despre echipa noastra!!! De ce????? Ne veti informa dupa desfiintare, ca asa se procedeaza la Ploiesti, ha, ha, …..

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -