După trei ani petrecuți în tricoul „galben-albastru”, mijlocașul japonez Takayuki Seto se desparte de FC Petrolul Ploiești. Anunțul a fost făcut, luni, de FC Petrolul.
Considerat un adevărat model de profesionalism, atât în teren cât și în afara lui, Seto (38 ani) a sosit la Petrolul înainte de startul sezonului 2021-2022.
- Publicitate -
Mijlocașul japonez, spun repreentanții FC Petrolul, este unul dintre cei care au contribuit din plin la revenirea „lupilor” pe prima scenă a fotbalului românesc.
„În total, în cei trei ani petrecuți la Ploiești, fotbalistul nipon a disputat 102 jocuri pentru Petrolul, în Superliga și în Cupa României, înscriind un gol”, a mai anunțat FC Petrolul Ploiești.
- Publicitate -
