spot_img
- Publicitate -

ACS Prahova Ploiești este campioană națională la fotbal feminin

Data:

Sportul este domeniul care, în ultima vreme, aduce cele mai mari satisfacții prahovenilor. Iată că vin vești bune și din partea fotbalului feminin, unde ACS Prahova Ploiești a câștigat titlul de campioană națională U15, seria IV FRF.

- Publicitate -

Prahova Ploiești a câștigat seria a IV-a a Campionatului Național de Fotbal Feminin Junioare U15 și va participa la Turneul Final care asigură prezența în Liga Elitelor.

În acest moment, așa cum declară directorul de marketing al clubului, Dragoș Măchițescu, există oportunitatea organizării Turneului Final în județul Prahova. Competiția se va desfășura în perioada 1-2 iunie 2024, iar alături de Prahova vor participa Concordia Chiajna și Politehnica Iași.

Potrivit regulamentelor Federației Române de Fotbal (FRF), trei localități din județ (cu stadioanele aferente) se încadrează cerințelor: Ploieștiul cu stadionul Ilie Oană, Breaza și Plopeni.

O familie lăsată pe drumuri, după ce o rudă le-a incendiat casa

O familie din satul prahovean Pietriceaua a rămas sub cerul liber după ce, în dimineața de 5 mai, locuința le-a fost mistuită de flăcări....
- Publicitate -

Suntem campioane naționale ale Seriei a 4 a la Junioare U15!!! În plus avem cel mai bun atac și cea mai buna apărare din România la U15! 83 de goluri înscrise si doar 5 primite!

Aceasta este povestea unor campioane! De fapt, vorbim despre pioneratul în fotbalul feminin în județul Prahova.

În urmă cu doi ani, înscriam prima echipă de fete într-un campionat național organizat de Federația Română de Fotbal: Junioare U17. (…)

- Publicitate -

Al doilea sezon ne-a găsit cu două echipe înscrise în competițiile naționale ale FRF: U15 si Liga a 3 a.

Iar după doi ani de muncă, pustoaicele noastre de la U15 demonstrează că merită încrederea tuturor prin câștigarea Seriei a 4 a a Campionatului Național de Fotbal Junioare U15!

Mergem la Turneul Final al Junioarelor U15, urmând a întâlni Concordia Chiajna și Politehnica Iași. Miza turneului: promovarea în Liga Elitelor Junioare U15”, au scris pe Facebook oficialii clubului.

- Publicitate -

Festivalul Campionilor, la șah. „Ploieștiul Mută Inteligent”

Ploieștiul este gazdă, sâmbătă, a unui nou eveniment sportiv de marcă, de data aceasta destinat elevilor, copiilor și adolescenților pasionați de șah. Municipiul Ploiești...

Teodora Stoica, căpitanul echipei, selecționată la lotul echipei naționale U15

Și realizările fetelor continuă. În luna martie a acestui an, Teodora Stoica, căpitanul echipei de fotbal feminin ACS Prahova Ploiești, în vârstă de doar 14 ani, a fost selecționată în lotul echipei naționale de fotbal feminin U15 și a participat la stagiul de pregătire, desfășurat la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în perioada 10-14 martie.

Echipa de fotbal feminin a clubului ACS Prahova Ploiești este antrenată de Adrian Teodorescu, cel căruia i se datorează reușitele junioarelor prahovene.

acs prahova ploiesti

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cum explică Polițeanu demolarea caselor din Ploiești

După ce Observatorul Prahovean a prezentat situația ploieștenilor de...

Focar de infecție în cartierul Bereasca din Ploiești [FOTO]

De ani buni, o stradă din Ploiești este transformată...

Noi detalii despre eliberarea cărții electronice în Prahova

Noua carte electronică de identitate este eliberată și în...

O familie lăsată pe drumuri, după ce o rudă le-a incendiat casa

O familie din satul prahovean Pietriceaua a rămas sub...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Festivalul Campionilor, la șah. „Ploieștiul Mută Inteligent”

Ploieștiul este gazdă, sâmbătă, a unui nou eveniment sportiv...

Două ploieștence, pe podium la Campionatul European de Karate

Sportivele Sara Tabor și Maria Mirițescu, eleve ale C.N....

„Ploieștiul Mută Inteligent”, Festivalul Campionilor la Primăria Ploiești

Șahul, sportul minții, câștigă tot mai mulți adepți în...
- Publicitate -

Petrolul Ploiești pleacă fără puncte de la UTA Arad

Echipa arădeană UTA a învins luni, pe teren propriu,...

Petrolul poate scăpa de grijile barajului în meciul cu UTA

Trei meciuri au mai rămas de disputat pentru Petrolul...

Echipa de handbal CSJ Prahova a promovat în Liga Florilor

CSJ Prahova a obținut promovarea matematică în Liga Florilor...

CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti „U18”, calificare la Turneul Final 

Echipa de baschet „U18” a CSM Ploieşti s-a calificat...