- Publicitate -

Jucătorii Petrolului, interziși la antrenamentul de pe Ilie Oană de conducerea CSM Ploiești? Explicația lui Vivi Răchită

Data:

Ieri după-amiază, mai mulți jucători ai Petrolului nu ar fi fost lăsați să se antreneze pe stadionul Ilie Oană de coonducerea CSM Ploiești, administratorul arenei.

- Publicitate -

UPDATE Explicația conducerii CSM Ploiești

Potrivit gsp.ro, preparatorul fizic Carlos Mendez pregătise totul, pusese copete, jaloane și alte materiale pe teren.

Antrenamentul n-a mai avut loc pentru că, susțin surse din cadrul echipei, „a venit Vivi Răchită și când i-a văzut, l-a informat pe directorul arenei, Irinel Burghelea, care i-a scos de pe teren. S-au dus și s-au pregătit la sală”.

Incidentul a fost relatat pe pagina de Facebook a suporterilor petroliști – Peluza I „Ilie Oana”

- Publicitate -

Cu acest prilej a fost postat și un mesaj împotriva lui Vivi Răchită, cel care ocupă un post de antrenor la CSM Ploiești, deși nu are o grupă de sportivi și care a fost concediat de fosta conducere a clubului (detalii AICI)

”În orașul unde echipa de fotbal Petrolul înseamna totul, exista și persoane care vor răul acestui club. Gesticuland și fiind vehement, aceasta entitate a interzis antrenamentul echipei noastre. Cu ce drept? În continuare ești “ persona non-grata” pentru noi. Niciodata nu îți vei pune mainile (…) pe clubul nostru. (….). PETROLUL SUNTEM NOI !”.

Explicația lui Răchită

”Nu i-am oprit eu să facă antrenament. Sunt invenții ale celor din galerie, care mă tot atacă. Adevărul este altul.

- Publicitate -

Sâmbătă, pe ploaie, a doua zi după meciul câștigat de Petrolul cu FC Botoșani, jucătorii nefolosiți sau cei care jucaseră mai puțin au avut un antrenament pe stadion. Au făcut târziu o hârtie, că vor intra doar pe marginea terenului, dar au făcut pe tot terenul. Iar azi, nici măcar n-au făcut respectivul document.

Au transmis doar verbal că niște jucători vor face alergare pe marginea terenului. Dar ei erau la mijlocul gazonului și deja instalaseră materialele pe tot terenul. Normal că directorul Burghelea nu le-a dat acceptul să intre pe terenul de joc. Fiecare acțiune de pe stadion trebuie anunțată și aprobată, pentru că se contabilizează” a declarat Răchită pentru gsp.ro.

Observatorul Prahovean va transmite în direct, de la ora 13,30 o conferință de presă orghanizată de conducerea CSM Ploiești la stadionul Ilie Oană. Și-au anunțat prezența Dănuţ Burghelea, directorul CSM Ploiești şi Vivi Răchită.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Catedrala Notre Dame din Paris s-a redeschis. Cum arată?

Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Franței...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cum arată cel mai nou sediu Coca Cola din România

Coca Cola România și-a mutat sediul central într-o clădire...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

FCSB și Rapid, oferte pentru un jucător al Petrolului

Evoluțiile bune ale mijlocașul francez de la Petrolul Ploiești,...

Noi victorii pentru sportivii de la Florin Ghiță Academy

Clubul ploieștean de kickboxing Florin Ghiță Academy, obține rezultate...

Mult zgomot, puțin fotbal. Petrolul-FCSB, remiza plictiselii

Petrolul Ploiești și FCSB s-au întâlnit pe stadionul Ilie...

Petrolul-FCSB. Reguli speciale pentru spectatori

Astăzi, de la ora 20:30, Petrolul întâlnește FCSB pe...
- Publicitate -

Simona Halep și-a anunțat retragerea din carieră

Moment istoric: Simona Halep și-a anunțat retragerea din carieră...

Ploieșteanul Eduard Nițu, campion mondial la patinaj viteză

Sportivul ploieștean Eduard Nițu, în vârstă  de 20 de...

Jocuri de noroc cu tematică mitologică

Nu ți-a trecut vreodată prin minte cât de mult...

Cine transmite Farul-Petrolul. Mutu: ”Vrem victoria!”

FC Petrolul închide etapa cu numărul 24 din Superliga,...