- Publicitate -

Radu Huza, prahoveanul care antrenează echipa de fotbal pentru copii a orașului Plopeni, este nominalizat la Gala Comunității Prahovene

Radu Huza, prahoveanul care antrenează, pe bază de voluntariat, echipa de fotbal pentru copii a orașului Plopeni, este nominalizat la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.

- Publicitate -

Radu Huza a jucat, timp de mai mulți ani, fotbal în echipa orașului Plopeni. În acest context, în vara acestui an i s-a propus o colaborare pentru a antrena micii fotbaliști ai orașului. Inițial Radu a fost sceptic. Fiind la rândul său tată, știa cât de greu este să lucrezi cu copiii, mai ales cu cei mici, să-i menții concentrați și să-i disciplinezi.

„Inițial am fost sceptic pentru că mi-am dat seama că va fi ceva greu deoarece copiii sunt mici și este vorba de foarte multă pedagogie în primul rând. Este mult mai greu de lucrat cu copiii decât cu adulții deoarece copiii, la vârste fragede, sunt distrași și de alte lucruri”, a povestit Radu Huza pentru Observatorul Prahovean.

A acceptat, însă și spune că nu a fost foarte ușor la început, „Bine, nici acum nu este ușor, dar lucrurile sunt pe drumul cel bun. Am susținerea conducerii și a clubului, ceea ce este foarte important…”, mai spune el.

Au înțeles cu toții că se poate și fenomenul a început să ia amploare. În urmă cu trei luni, când a preluat grupa de copii la fotbal, erau înscriși 15. Acum, grupa lui Radu a ajuns să numere peste 50 de mici fotbaliști.

„Copiii sunt mai disciplinați de când i-am preluat. Pentru primele mele luni este perfect ce se întâmplă”, a declarat Radu Huza pentru Observatorul Prahovean. Toți se organizează în jurul acestor copii, care au evoluat foarte bine, ceea ce aduce satisfacții mari și antrenorului.

Antrenamentele pe care Radu Huza le desfășoară cu micii fotbaliști de la Plopeni sunt pe bază de voluntariat, el mergând la club și antrenând copiii de două ori pe săptămână.

- Publicitate -

Dacă îți place povestea sa și consideri că merită recunoașterea comunității, votează pe www.galaprahovei.ro. Termenul limită pentru vot este 19 noiembrie 2023, ora 23:59.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Zeci de navetiști din Breaza nu mai au cu ce ajunge la serviciu, în Ploiești. Operatorul nu respectă obligația de a asigura transportul în...

Zeci de navetiști, de data aceasta din Breaza, se plâng de faptul că nu mai au cu ce ajunge la serviciu, în Ploiești, după...

Cum s-a produs masacrul militarilor din Câmpina, la Otoopeni, la Revoluția din 1989. Povestea unui supraviețuitor [VIDEO]

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, 34 de militari în termen de la Câmpina, chemaţi să apere de terorişti aeroportul de la Otopeni, au...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Zeci de navetiști din Breaza nu mai au cu ce ajunge la serviciu, în Ploiești. Operatorul nu respectă obligația de a asigura transportul în...

Zeci de navetiști, de data aceasta din Breaza, se plâng de faptul că nu mai au cu ce ajunge la serviciu, în Ploiești, după...

Cum s-a produs masacrul militarilor din Câmpina, la Otoopeni, la Revoluția din 1989. Povestea unui supraviețuitor [VIDEO]

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, 34 de militari în termen de la Câmpina, chemaţi să apere de terorişti aeroportul de la Otopeni, au...

Un proiect de lege prevede ca farmaciile să nu mai funcționeze decât la 500 de metri una de alta

Parlamentarii ar putea decide reducerea numărului de farmacii prin impunerea unei distanțe minime între unități. Vă puteți exprima opinia despre această inițiativă completând sondajul...

Cine este noul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova are un nou șef. Este vorba de comisarul șef de poliție Gabriel Manuc. Acesta a fost împuternicit la comanda...

Cum au fost prinși autorii înjunghierii de pe patinoarul din Ploiești [LIVE]

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova oferă în cadrul unei conferințe de presă detaliile prinderii persoanelor implicate în înjunghierea tânărului de 20 de ani,...
Emisiuni
- Publicitate -

A crescut la casa de copii și a visat să aibă o casă a ei. Povestea Magdei, o tânără din comuna Tinosu, care a...

Magdalena Petre avea 14 ani când a ajuns în grija statului. De fel din satul Predești, comuna Tinosu, tânăra, azi în vârstă de 23...

Concert special la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești

Prima seară simfonică a lunii decembrie de la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești aduce în fața spectatorilor un program extraordinar, o călătorie muzicală de...

Au fost reținute trei persoane implicate în înjunghierea unui tânăr pe un patinoar din Ploiești. Alți doi complici sunt cercetați

În seara zilei de 2 decembrie, în jurul orei 21.00, un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat pe patinoarul amenajat în parcarea...

Amenzi mai mari pentru fumători. Senatorii au votat proiectul

Fumătorii riscă plata unor amenzi mai mari, conform unui proiect de lege votat deja de senatori. Potrivit proiectului, inițiat de mai mulți parlamentari PSD și...

Cât timp scutești dacă circuli cu viteză peste limita legală și faci depășiri în stil ”slalom” . Merită riscul?

Viteza excesivă, combinată cu depășirile periculoase, de tip ”slalom”, reprezintă o pondere importantă în cauzele producerii unor accidente rutiere grave. Dacă mai adăugăm și...
Emisiuni
- Publicitate -