În perioada 21-30 iulie 2023 are loc, la Ploiești, Campionatul European de Box pentru Juniori, competiţie pe care Federaţia Română de Box o va organiza, sub egida European Boxing Confederation (EUBC), în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.
Desfășurat la Sala Sporturilor Olimpia și rezervat sportivilor născuţi în anii 2007 şi 2008, Campionatul European de Box pentru Juniori a ajuns la ediţia cu numărul 27 şi va beneficia de prezenţa a circa 400 de tineri boxeri (record al ultimilor 5 ani) din 32 de ţări.
România va participa la toate categoriile de greutate, secţia de box a CSM Ploieşti urmând să fie reprezentată de Fabian Stroe, la categoria „52 kg”.
Campion naţional de juniori în luna noiembrie a anului trecut şi medaliat cu aur la Cupa României de la Iaşi, din luna mai, sportivul descoperit de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea se antrenează în prezent la Centrul Olimpic de la Brăila, sub comanda lui George Perţea şi Marian Piţa.
Programul competiţiei de la Ploieşti este următorul:
Vineri, 21 iulie
Ora 13:00 – Ceremonia de deschidere
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – 15 meciuri
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – 25 de meciuri
Sâmbătă – Joi, 22-27 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 (20 meciuri)
Ora 18:00 – Sesiunea 2 (20 meciuri)
Vineri, 28 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – Semifinale (25 meciuri)
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – Semifinale (25 meciuri)
Sâmbătă, 29 iulie
Zi liberă
Duminică, 30 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – Finale (12 meciuri)
Ora 17:00 – Ceremonia de închidere
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – Finale (13 meciuri)
Accesul publicului este liber şi este permis numai în Tribuna 1 a Sălii Sporturilor Olimpia, Tribuna a 2-a, din zona vestiarelor, fiind rezervată oficialilor şi sportivilor.