- Publicitate -

Petrolul, remiză cu Metalist Harkov în stagiul din Antalya

Petrolul a terminat, ieri, la egalitate testul susținut în fața formației ucrainene Metalist Harkov. A fost 1-1 la capătul celor 90 de minute, după ce Dragoș Gheorghe (3) a deschis scorul pentru formația noastră, iar Alex Chidomere (35) a egalat pentru Metalist, dintr-o lovitură de pedeapsă, a anunțat FC Petrolul Ploiești.

Întâlnirea dintre liderele celor două eșaloane secunde din România și Ucraina s-a încheiat nedecis, după un joc disputat, în care „lupii” au avut ocaziile mai clare de gol, a precizat FC Petrolul Ploiești.

- Publicitate -

Trupa lui Nicolae Constantin a reușit, după numai trei minute de joc, să deschidă scorul, Dragoș Gheorghe învingându-l pe Bubentsov cu un șut expediat din marginea suprafeței de pedeapsă.

„Extrema stângă a „găzarilor” a fost aproape de 2-0 în minutul 20, atunci când șutul său a fost respins cu piciorul de către portarul advers, iar ucrainenii au reușit să restabilească egalitatea înainte de pauză, Alex Chidomere (35) transformând o lovitură de pedeapsă dictată după un henț al lui Prejmerean. După reluare, Jarovic (50) a ratat șansa să-și aducă echipa în avantaj, atunci când a rămas singur cu Bubentsov dar nu a reușit să treacă mingea de portarul ucrainean, cel care, mai apoi, și-a mai salvat în câteva rânduri echipa, la ocaziile lui Țicu (52 – șut-centrare de pe stânga, respins de sub transversală), Saim Tudor (53 – vole de la 14 metri, scos de Bubentsov de sub transversală) și, din nou, Jarovic (73 – reluare din șase metri, pe direcția portarului)”, a anunțat Petrolul Ploiești.

- Publicitate -

Astăzi, de la ora 11.00 (10.00 în România), Petrolul a întâlnit-o pe MFK Vyskov (Cehia, Liga 2), iar joi, de la ora 15.00 (14.00 în România) va încheia cantonamentul cu un test în compania rușilor de la Spartak Moscova-2.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -