spot_img
- Publicitate -

Intrare gratuită mâine la secțiile Muzeului Județean de Istorie din Prahova

Data:

muzeul-judetean-istorie-prahova.png

Prahovenii dornici să viziteze secțiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din județ, dar și din Ploiești, au acces gratuit vineri, 18 mai. Sub egida programului național „România 100” și a Anului European al Patrimoniului Cultural, Consiliul Județean Prahova și Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, cu secțiile sale din Ploiești și din județ, organizează o serie de evenimente culturale.

- Publicitate -

Cu ocazia celei de-a 41-a ediții a Zilei Internaționale a Muzeelor, care se desfășoară sub tema „Muzee hiperconectate: abordări noi, public nou”, mâine, la secțiile, inclusiv la cele din Ploiești, intrarea este gratuită în intervalul orar 9.00 – 17.00.

În plus, în toate secțiile muzeale organizează o serie de activități culturale, la care pot participa gratuit prahovenii.

Programul manifestărilor desfășurate de Ziua Internațională a Muzeelor:

Am vrut să mă programez pentru cartea electronică. Nu sunt locuri

Cartea electronică de identitate a devenit, de ieri, disponibilă și la Ploiești. Mai multe cetățeni au reclamat, însă, că nu au reușit să facă...
- Publicitate -

– Muzeul de Istorie şi Arheologie, str Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656 – ora 10.00 – Matineu muzeal: „Flori de mai”

– Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, str Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861 – ora 11.00 – Expoziţie temporară: „Muzeul, ceasul, timpul și timpurile”

– Muzeul „Ion Luca Caragiale”, str. Kutuzov nr. 1, tel: 0244 525 394 – ora 11.00 – Spectacol de teatru: „Al matale, Caragiale …”

- Publicitate -

– Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768 – ora 11.00 – Expoziţie temporară: „Nichita Stănescu – corespondență telegrafică”

– Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX”, str. Democrației, nr. 2, tel. 0244 529 439 – ora 11.00 – Matineul muzeal: „Viața cotidiană a negustorilor ploieșteni în sec. XIX”

– Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914 – ora 17.00 – Recital vocal-instrumental: „Voci de primăvară”

- Publicitate -

Am vrut să mă programez pentru cartea electronică. Nu sunt locuri

Cartea electronică de identitate a devenit, de ieri, disponibilă și la Ploiești. Mai multe cetățeni au reclamat, însă, că nu au reușit să facă...

Secţii muzeale în judeţ:

– Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere”, Parcul Constantin Stere Bucov, tel. 0244 344 040 – ora 10.00 – Expoziție temporară: „Alexandru Ioan Cuza – Întemeietorul României Moderne”

– Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861 – ora 11.00 – Expoziţie temporară: „Fumuri de altădată…”

- Publicitate -

– Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, tel. 0244 321 080 – ora 11.00 – Matineu muzeal: „Acasă la Cezar Petrescu”

– Muzeul „Conacul Bellu”, Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721 – ora 11.00 – Matineu muzeal: „Alexandru Bellu, pasionat colecționar”

– Muzeul „Crama 1777”, comuna Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139A, tel. 0244 235 470 – ora 11.00 – Matineu muzeal: „Simboluri identitare românești”

- Publicitate -

– Muzeul „Casa Domnească”, comuna Brebu, tel. 0244 357 731 – ora 12.00 – Expoziţie temporară: „Mihai Viteazul – Epopeea Unirii”

– Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, comuna Filipeştii de Târg, nr. 868, tel. 0244 389 480 – ora 19.00 – Concert SoNoRo Conac

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Prahova. Mașină proiectată într-un magazin

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Săteni din Drajna care trec gârla cu copiii în brațe

Situaţie dificilă pentru trei familii din satul Ogretin, comuna...

Am vrut să mă programez pentru cartea electronică. Nu sunt locuri

Cartea electronică de identitate a devenit, de ieri, disponibilă...

Când au loc probele de aptitudini pentru liceele vocaționale

Mii de elevi din Prahova se pregătesc  pentru examenele...

Reuniune de trap, sâmbătă, la Hipodromul Ploiești

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Am vrut să mă programez pentru cartea electronică. Nu sunt locuri

Cartea electronică de identitate a devenit, de ieri, disponibilă...

Focar de infecție în cartierul Bereasca din Ploiești [FOTO]

De ani buni, o stradă din Ploiești este transformată...

O familie lăsată pe drumuri, după ce o rudă le-a incendiat casa

O familie din satul prahovean Pietriceaua a rămas sub...

Primarul din Păcureți caută voluntari: „Ne mănâncă bălăriile!”

Încă un apel inedit al primarului din Păcureți, Ionuț...
- Publicitate -

Echipa de robotică BraveBots, premiată de CJ Prahova

Echipa de robotică BraveBots a Colegiului Național „Mihai Viteazul”...

A murit profesorul de matematică Octavian Purcaru

Profesorul de matematică Octavian Purcaru, fost inspector de matematică...

Șoferii care blochează o bandă pe ”avarii”, tolerați la Ploiești

În zonele aglomerate, la orele de vârf, în centrul...

Admitere la instituțiile de învățământ ale MApN

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești a început...