- Publicitate -

Mielul, produs de lux

mielul_un_adevarat_luxUn adevărat lux! Asta spun ploieştenii care au trecut astăzi prin faţa standurilor cu carne de miel. Comercianţii au profitat de ocazie şi au săltat preţul la 24-25 de lei/ kilogram, cu 7 lei/ kilogram mai mult faţă de anul trecut.

- Publicitate -

Tradiţia rămâne tradiţie, dar când vine vorba de preţul la carnea de miel, ploieştenii se cam uită lung la standurile speciale de la Halele Centrale. Anul acesta, comercianţii au profitat din plin de lipsa concurenţei şi au săltat preţul de la 18 lei / kilogram, cât a fost anul trecut, la 24-25 de lei/ kilogram. Tot ei spun că au o justificare întemeiată când au aplicat această scumpire. Pe de altă parte, mielul din galantare, spun comercianţii, nu mai vrea să pască iarbă şi s-a dat pe cereale. Una peste alta, mulţi dintre ploieşteni susţin că la preţurile astea îşi vor lua gândul că vor avea de Paşte friptură de miel. Nu de alta, dar un miel de 15 kilograme poate costa 375 de lei, ceea ce reprezintă pentru unii tot venitul pentru o lună. Şi, spun oamenii, pe lista de priorităţi mielul nu mai ocupă niciun loc cu toată tradiţia. Grijile cele mai importante se rezumă acum la plata întreţinerii, a facturilor la curent electric şi gaze naturale şi, cu mult mai important, pentru cumpărarea medicamentelor.

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Cum contribuie Prahova la Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României

Proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -