Iarna și-a intrat în drepturi la munte, în Prahova. La Cota 2000 din Sinaia, miercuri, a început să ningă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenționări de vreme rece, ploi, dar și ninsori în zona de munte.
Din articol
Valul de aer rece a cuprins și Prahova. Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, 1 octombrie, mai multe atenționări de ploi, dar și de ninsori în zona de munte. (Detalii AICI).
Ninge la Cota 2000 din Sinaia
În Prahova, la Cota 2.000 din Sinaia, miercuri, a început să ningă, iar temperatura minimă a ajuns la – 7 grade Celsius. Imaginile cu ninsoarea au fost suprinse de camerele live de pe site-ul sinaiago.ro
În perioada 2 octombrie, ora 10.00 – 4 octombrie, ora 20.00, potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece, iar la munte, la peste 1500 metri, ninsorile vor fi temporar viscolite, urmând să se depună strat de zăpadă.
Cod galben de ploi în Prahova
În Prahova, începând de joi, 2 octombrie, ora 10.00, până vineri, 3 octombrie, ora 10.00, va fi în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și local de 40…50 l/mp.
Cum va fi vremea la Ploiești
La Ploiești, vremea se menține în continuare rece. Temperatura maximă nu va depăși 14 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă se va situa la 6 grade Celsius.
Valul de ploi nu va ocoli, începând de mâine, Ploieștiul. Tot de mâine, vremea se răcește și mai mult, temperatura maximă anunțată fiind de 9 grade Celsius.